Vreau o tara ca afara

În ultimul timp aflu că multe persoane care mi-au fost colegi pe băncile școlii sau chiar a facultății au plecat afară. Sunt conștientă că nici afară nu stau câinii cu colacii în coadă dar tot câștigă ceva. Dacă nu ar primi un salariu bun nu ar mai sta. Ironia sorții este că atunci când întrebi o persoană dacă traiul pe care îl duce este unul decent, nu primești decât reclamații și se plânge de diversele probleme cu care se lovește.

Am avut perioade în care am vrut și eu să mă duc afară și să îmi încerc norocul. Rar am văzut persoane care să se întoarcă pentru că au dat greș în alegerea făcută și nu și-au găsit de muncă. Afară lumea acceptă joburi pe care aici, în țară, în mod normal nu le-ar fi acceptat dar condițiile impuse acolo sunt puțin mai bune și acolo au șansa să își găsească chiar și 2 joburi pe care să le practice concomitent.

Nu este o plăcere să muncești toată ziua dar la urma urmei acolo nu te duci pentru distracție și accepți ofertele pe care le găsești. Eu am renunțat pentru că nu am avut suficient curaj. Am avut diverse temeri dar recunosc că îi apreciez pe cei care au puterea să stea departe de familie și să se sacrifice pentru un trai mai bun.

Prietena mea din liceu, cu care nu am vorbit o lunga perioadă de timp, m-a rugat să o ajut cu niște acte și hârtii. Mi-a promis că o să se revanșeze față de mine pentru toată alergătura care o am de făcut. În 2 zile totul a fost gata și am întrebat-o cum i le pot trimite.

Mi-a zis că singura firmă la care a apelat a fost Nicktrans. A primit multe colete prin intermediul lor și niciodată nu a avut probleme să se piardă sau să nu ajungă la timp. Pentru că nu aveam cunoștințele necesare am mers pe mâna ei dar a trebuit să mă informez în ceea ce privește procedura trimiterii unui colet.

Am sunat la numărul de telefon disponibil pe site 0748.119.898  și am vorbit cu o angajată drăguță care mi-a explicat în detaliu care sunt pașii pe care trebuie să îi urmez. De asemenea mi s-a comunicat și locul de unde se va ridica coletul pentru că beneficiarul va trebui să ridice personal în baza actului de identitate coletul de la centru nu i se va livra personal la domiciliu.

Deși știam că prietena mea știa exact ce are de făcut i-am transmis informațiile primite și felul în care am expediat coletul și ziua în care va ajunge. va avea nevoie de aceste informații ca să știe când trebuie să se ducă să-și ridice plicul trimis. Efortul nu a fost foarte mare dar recompensa a fost generoasă …. la primăvară sau la vară voi putea să îi fac o vizită în Anglia. A meritat tot efortul și mă bucur că în coletul trimis i-am strecurat și câteva cadouri pentru ea. Sunt convinsă că se va bucura când o să vadă ce surpriză urmează să primească.

Multumesc NICKTRANS pentru transportul coletului și pentru prețurile accesibile pe care le practică.

You may also like

3 comentarii

    1. Nu mai retin. Nu m-a interesat deloc pretul pentru ca nu plateam eu iar daca vrei sa faci diferente de pret ii poti suna sa vezi cat te ajunge aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.