Sa plang, sa rad sau sa traiesc clipa?

vpkCând te trezești la 23 ani că suferi de o boală total necunoscută și tot ceea ce citești și auzi despre această problemă îți dă de înțeles că totul este grav, ce faci? Singura salvare este să ajungi afară și să apelezi la doctorii de afară dar pentru asta ai nevoie un translator sau traduceri medicale la analizele pe care vrei să le arăți.

Despre problema mea de sănătate am mai povestit dar vreau să o repet pentru că am primit multe întrebări și îmi doresc ca persoanele vizate să poată primi informații bune în acest articol.

Am descoperit absolut întâmplător că am o problemă cu trombocitelor din sânge. Acestea aveau un număr mult mai mare decât maximul admis. Inițial mi-am păstrat calmul sperând că este o problemă care este dereglată temporar sau voi lua niște pastile și se ca rezolva. Așa am descoperit că secția de hematologie se ocupă cu astfel de probleme.

Primul doctor la care am fost a zis că de obicei trombocitelor cresc în momentul în care există o infecție în corp așa că trebuie investigat. Alte investigații la care nimeni nu a descoperit nici o infecție așa că m-am întors la hematologie. Următorul pas ar fi să fac o biopsie osoasă ca să se poată vedea cauza creșterii trombocitelor  care aproape ajunseseră de dublul valorii normale.

Calmul doctoriței aproape că mă scotea din sărite. M-am documentat singură cum pot scădea trombocitele și m-am îngrozit. Toate tratamentele care erau menționate pe internet erau puternice și te afectau într-un mod sau altul. Atunci a fost unul din momentele critice când m-am panicat.

Biopsia osoasă a fost cu peripeții pentru că medicii din Galați mi-au spus că îmi pot face ei biopsia dar nu au laborator așa că „ei îmi scot o bucățică de os pe care mi-o pun într-un borcan cu care trebuie să mă duc la București”. M-am îngrozit. Nu știu dacă exprimarea a fost mai plastică sau dacă s-a exprimat chiar așa dar nu vă pot spune cât de tare m-am speriat.

Am văzut Bucureștiul ca pe o salvare și uite așa am ajuns la doctorul Stoia de la Fundeni. Un domn calm care mi-a explicat puțin despre problema suferită, mi-a spus să nu mă grăbesc să încep un tratament și că în 30 minute îmi va face o biopsie. Totul a fost mult mai ușor decât m-aș fi așteptat pentru că biopsia osoasă a fost ușoară și aproape că nu am simțit nimic. Mi-a făcut anestezie locală și din șold mi-a luat o bucățică mică de os, cred că a fost minusculă. După prima operațiune mi-a spus că osul ar fi cam mic și că este posibil să nu iasă rezultatul pe acesta și că ar fi indicat să mai stau 15 minute pentru că altfel va trebui să repet biopsia. Am preferat să mai îndur un pic și să scap. Am plecat pe picioarele mele acasă imediat după ce s-a terminat operațiunea și m-a durut puțin șoldul dar cu ajutorul unor pastile am trecut cu bine peste acea noapte.

Rezultatul a venit în 2 săptămâni iar rezultatul a fost că măduva mea produce mai multe trombocite decât este normal. Din ce motiv s-a întâmplat asta? Nimeni nu știe. Toți dau vina pe stres sau o emoție puternică suferită. Am avut o mică problemă în acea perioadă dar nu cred că s-a datorat acelui motiv.

domeniu_medicina_si_farmacie_swiss_solutions

Trombocitele au crescut și a trebuit să încep un tratament. Controalele și restul medicamentației le-am primit din Galați. Am început să iau Thromboreductin care era cel mai ușor tratament din cele care sunt pe piață. În fiecare lună mă duceam la spital și așteptam să intru la doctor cu orele. Pe holurile spitalului auzeam mii de povești care mă îngrozeau. Recunosc că mi-am pus și câteva întrebări … oare mai am mult de trăit? oare mor?

Am citit pe grupuri, pe forumuri și căutam răspunsuri …. nimic. Când am întrebat hematologul dacă pot avea copii a zis că nu ar fi indicat așa că am fost îngrozită de acest răspuns. Am fost la profesori doctori din Iași, alți medici din București și nici un răspuns.

O mică luminiță a apărut în momentul în care tatăl meu a vorbit cu o persoană care a ajuns în Austria prin intermediul unui asistent medical român care lucra la AKH. L-am sunat și i-am explicat problema mea și mi-am exprimat dorința de a mă vedea un medic din Viena. El s-a ocupat de programarea la medic și mi-a spus că pot veni personal cu analizele și un scurt istoric al evoluției bolii. Eu am avut noroc că acest asistent a intermediat toată discuția între mine și doctor. El i-a povestit scurtul istoric pe care eu îl tradusesem în engleză, am pus întrebări, am răspuns la întrebări.

Concluzia a fost că Thromboreductinul nu este indicat persoanelor tinere pentru că îți afectează inima în timp(așa am făcut legătura de ce doctorița mă trimitea o dată la 6 luni să îmi fac controale amănunțite și ecografie abdominală). Deși este un medicament făcut în Austria, nu sunt studii făcute pe persoane care au luat mai mult de 30 de ani acest medicament. Având în vedere că nu am nici o altă problemă de sănătate în afară de aceasta mi-a spus să renunț la Thromboreductin și să iau doar o aspirină pe zi. Evident că am întrebat dacă pot rămâne însărcinată și mi-a spus că trebuie să aștept un timp ca să dispară din organism și că pot avea copii fără nici o problemă. Era un medic în vârstă care a scris nu știu câte cărți și mi-a mai zis că în prezent a avut o graviduță cu probleme mult mai grave ca ale mele care a dus sarcina la bun sfârșit cu brio. M-a încurajat și am prins încredere în mine.

Datorită lui am făcut un copil și mă simt bine. Sarcina a fost fără probleme și îmi pare bine că am găsit o persoană care m-a ajutat atât de mult.

swiss-solutions-ro

 

Dacă apelezi la servicii medicale din afară ai nevoie de un istoric medical care să îl ajute pe doctor să își facă o idee despre problemele pe care le-ai avut în trecut și pe baza acestui istoric și al consultului să îți poată da o soluție sau un diagnostic. Nu vă imaginați că dacă știți o limbă străină vă fi ușor să colaborați cu medicul pentru că el vorbești în termeni medicali și nu vă poate explica totul pe înțelesul vostru. Trebuie să aveți în vedere aceste aspecte și sfatul meu ar fi să apelați la firme specializate care pot intermedia aceste conversații. Traducerile medicale din România – Swiss Solutions vin în ajutorul vostru și vă pot ajuta să vă traduceți istoricul.

You may also like

9 comentarii

  1. Suna destul de ciudat, nu am avut pana acun probleme legate de celulele din sange, dar e bine ca ai reusit sa faci o fetita minunata! Multa sanatate iti doresc, sa ai mare grija de tine!

  2. Eu am citit undevape net( nu intamplator, cineva din familie se confrunta cu aceeasi problema) ca e bine sa donezi sunge saptamanal, pana ce nr globulelor rosii ajunge la normal.Cat timp ai luat aspirina? Aspirina normala sau Aspirina Cardio?

    1. Deci globulele roșii sunt in limite, eu cu trombocitele am problema si nu vreau sa-mi închipui ce chin este sa iti iei săptămânal sânge! Mergeam lunar si tot era un chin!
      Când ma duceam sa imi iau in spital plecam vânata de cele mai multe ori, la clinica privată acest lucru nu se întâmpla si in plus in ambele părți plăteam! De ce oare cei din sistemul de stat își bat joc de oameni?!

  3. Medicina la noi este cu dus si-ntors. Avem medici foarte buni dar avem si medici care nu se pricep si fac experimente pe noi. Iti doresc multa sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.