Ce faci cand ai o petrecere intr-un alt oras?

salon-infrumusetare-minLuna trecută am fost la nunta celei mai bune prietene din copilărie. Am admirat curajul ei de a veni în București la facultate pentru că eu am stat după fusta mamei și mi-a fost mult mai comod să stau aproape de casă. Cu alte cuvinte sunt tare mândră de ea.

De multe ori mă bucurăm că am la cine să stau atunci când vreau să rămân mai multe zile în București. Când m-a sunat să îmi spună că se căsătorește aproape că nu mi-a venit să cred. Nu mi-am dat seama când am crescut și că acum suntem amândouă la casele noastre.

Am ajuns în București cu o săptămână înainte pentru că vroiam să fiu prezentă și la petrecerea burlăcițelor. Nu am fost la multe petreceri de acest gen dar pe aceasta nu trebuia să o ratez cu nici un chip. Locația aleasă a fost una deosebită și colegele ei s-au ocupat de toate detaliile.

Evenimentele erau în zile diferite așa că aveam nevoie de un coafor care să se ocupe de părul meu. Având în vedere că nu vin foarte des în București am rugat-o pe prietena mea să-mi spună un salon unde să mă pot aranja și să aibă prețuri decente.

Ea avea deja o programare la El-studio din Unirii și m-a îndrumat către același salon. Mi-am făcut programare pentru vineri și sâmbătă și pentru că am aflat că tot ei se pot de machiaj și manichiură am optat pentru toate aceste servicii. și să îmi fac ceva special. Pentru vineri vroiam să îmi fac o coadă simplă și în partea din față puțin tapat iar pentru a doua zi am venit câteva poze pe care le-am găsit pe internet drept exemplu. Evident că profesionalismul unui salon și-a spus cuvântul și nu aș fi reușit eu acasă să mă aranjez atât de bine pe cât au făcut-o ei. Eu am fost mulțumită de rezultat și dacă mai am evenimente în București știu la cine să apelez.

Petrecerea a fost superbă, cu mult fast și foarte multă lume bună. Toate micile detalii au fost puse la punct și trebuie să recunosc că a avut o nuntă mult mai frumoasă ca a mea. La nunta mea nu am putut să mă bucur și să fiu foarte naturală pentru că tot timpul aveam ceva de făcut și vroiam să mă asigur că toată lumea se simte bine. Mi-am dat seama că nu îmi place să fiu în centrul atenției și îmi place mai mult postura de invitat!

Casă de piatră scumpa mea!

 

You may also like

21 de comentarii

  1. Felicitari prietenei tale, sa fie fericita! Locuind in Bucuresti de cel putin 6 ani, am tot experimentat mersul la salon, insa unde ai fost tu nu am ajuns inca. Mi-as fi dorit sa vad si o poza cu tine cu parul deja aranjat 🙂

  2. Frumos articol! Casa de piatra prietenei tale!
    E important sa vizitam saloane care se respecta, daca se respecta pe ei, ne respecta si pe noi-clientele!

  3. Si mie imi place mai mult postura de invitat! Te poti distra fara sa tii cont de altii! Util articol, am si eu peste doua saptamani un botez in Bucuresti si ma gandeam unde sa ma pregatesc! Acum stiu, de la tine! 😉 Multumesc!

  4. e frumos sa fii in centrul atentiei, dar doar o data in viata. hai si-a doua, cu botezul. dar mai ales daca mergi in alt oras, trebuie sa te programezi din timp la saloane, altfel risti sa nu mai gasesti locuri

  5. Acum ca ai fost la o petrecere a burlacitelor si mai ai o prietena care se va casatori o poti ajuta la organizarea acesteia

  6. Ma bucur ca te-ai simtit bine la petrecere si multumesc pentru ca mi-ai spus de salonul asta. De multe ori ma aflu in Bucuresti cu treburi si niciodata nu stiu incotro sa merg pentru a gasi un salon bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *