Make up Gratuit la toate magazinele Yves Rocher

Ieri vă povesteam că cei de la Yves Rocher vă oferă posibilitatea să încercați noile produse și a vă realiza un machiaj cât mai profi. Eu am acceptat această provocare și am sunat la magazinul din Galați pentru a mă programa. Găsiți aici telefoanele tuturor magazinelor participante pentru cine dorește să se programeze.

Eu am fost programată a doua zi la ora 14.00, adică astăzi. Am fost întâmpinată de două fete foarte drăguțe. Am fost machiată de o domnișoară tare amabilă care mi-a explicat fiecare pas și aproape la toate produsele îmi explica ce uleiuri de jojoba și ulei de cătină, etc are fiecare produs.

Când am ajuns aveam aplicat pe ten doar un strat de BB cream și un ruj. Domnișoara m-a demachiat cu foarte mare atenție și era așa grijulie …. eu de felul eu sunt mai vâjâită iar ea era tare delicată. Mi-a aplicat un base coat care a mi-a dat o textură interesantă tenului și chiar mă gândeam că eu nu folosesc acest produs așa că pe viitor aș vrea să îmi cumpăr și eu unul. Este o bază care se aplică pe ten pentru a fixa machiajul pe o perioadă mai lungă de timp.

Sincer vorbind am fost așa luată de val încât nu mai rețin exact ce fond de ten a folosit. Eu am preferat 2 nuanțe de maro pentru pleoape iar la baza pleoapei a folosit creionul nou apărut. Eu am unul pe mov iar domnișoara a folosit unul maro. Mi-a plăcut textura lui. Este moale, ușor de aplicat și ușoare particule sclipicioase.

Pentru buze a folosit un ruj peste care a aplicat gloss Sexy Pulp cu efect de mărire. Mi-a plăcut gloss-ul. Culoarea era foarte drăguță și se vedea foarte frumos pe buze și în plus mirosea foarte bine de îți venea să îl mănânci.

 
 

După terminarea machiajului am făcut un tur al magazinului și am mai trecut o dată în revistă produsele. Eu nu am cumpărat niciodată produse Yves Rocher dintr-un magazin fizic dar mi s-a explicat că în fiecare lună sunt produse cadou pentru comenzi de minim 29 lei și în plus aveți un card cu ajutorul căruia puteți avea reduceri suplimentare.


Recomandarea mea este să vă faceți curaj și să vă programați la un make up și cu această ocazie veți fi puse la curent și cu ultimele noutăți pe care le puteți încerca.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *