Eva crește văzând cu ochii și parcă toate achizițiile ei sunt mult mai rapide decât cele ale Cristinei. Cristina la un an și 3 luni abia mergea, iar Eva la un an și 3 luni aproape aleargă. Se descurcă foarte bine și face zilnic achiziții noi de mă surprinde și pe mine. Tocmai din acest motiv am zis că este numai bună o tricicletă multifuncțională. De cum am văzut acest model am zis că trebuie să fie a ei.
Top 3 triciclete alese de mine. Detalii pe care trebuie să le urmărim atunci când alegem una
Îmi doream mult o tricicletă pentru Eva. Asta poate și pentru că la Cristina nu am avut și chiar o consideram utilă. Cred că prețul m-a făcut să stau departe. De data asta am stabilit un buget și am încercat sa iau ceva bun care să îndeplinească și cerințele mele.