M-am tot ținut să fac acest articol lunar indiferent de câte produse se adună. Inevitabil adun câteva produse așa că aș fi avut ce să vă povestesc și luna trecută. Din nefericire am stat destul de prost cu timpul și când spun asta mă refer la poze. Îmi este destul de greu să adun produsele și să le pozez pentru că recomandările le fac destul de repede.
NIVEA Deo Fresh – ediție limitată de vară
Folosesc deodorantele Nivea de mai bine de 2 ani. După ce mi-am îngălbenit câteva tricouri din cauza unor stick-uri antiperspirante, am schimbat marca și m-am orientat către spray-ul Nivea Black&White de teamă să nu-mi mai stric hainele. Deodorantele Black&White sunt foarte eficiente și-mi țin transpiratia sub control în ciuda faptului că eu am o transpirație abundentă. Îmi place mirosul fresh al acestora și așa am început să folosesc tot mai multe sortimente de spray-uri de la Nivea pentru că am prins o foarte mare încredere în acestea.
Produse consumate în noiembrie și decembrie
S-au adunat iar destul de multe produse. Întâmplarea face că am păstrat cam toate produsele folosite în ultimul timp și chiar am vrut să vă arăt ceea ce-am folosit pentru că au fost niște produse care mi-au fost tare dragi și mă gândesc că vă pot ajuta și pe voi să faceți alegeri bune.
Top 10 produse NIVEA care le-am folosit în acest an
NIVEA este un brand de renume în rândul cosmeticelor românești. Recunosc că îmi aduc aminte de prima cremă folosită de la ei care avea același capac albastru și același miros. Mirosul s-a păstrat până astăzi și chiar am obswervat că au adus ușoare îmbunătățiri. Pentru că până acum era exact același miros. Anul ăsta am av ut ocazia să încerc mai multe produse și tocmai din acest motiv vreau să vă vorbesc despre cele care m-au impresionat pe mine.
Bucură-te de prospețimea zilelor de vară cu noua gamă NIVEA Deo Fresh în ediție limitată
În zilele călduroase de vară, momentele fresh sunt cele pe care le aștepți cel mai mult. O baie în piscină, un cocktail răcoros sau o plimbare de seară pe malul mării – toate îți oferă o experiență fresh. Iar pielea ta are nevoie de aceeași senzație de prospețime în zilele toride.
Produse consumate în aprilie
Recunosc că este unul dintre articolele greu de realizat pentru că marea majoritate a persoanelor care termină produsele, le aruncă. Eu le șterg de praf, le spăl și le păstrez pentru a vi le arăta. Soțul meu are mereu ceva de comentat și trebuie să fiu cu ochii pe el pentru că am pățit-o de câteva ori să-mi arunce din ambalajele goale. Trecând peste acest aspect, am să vă arăt care sunt produsele pe care eu le-am consumat luna trecută.
Favoritele lunii ianuarie 2018
Încă puțin și se termina luna februarie și eu nici despre ianuarie nu v-am povestit. Aș vrea să scriu în fiecare lună câte un articol cu produsele favorite care consider că merită menționate și care m-au ajutat într-un fel sau altul. Marea majoritate mi-au plăcut suficient de mult încât îmi doresc să le fac și un review separat la o parte din ele.
Care sunt cele mai bune produse antiperspirante
Acum câteva luni am întrebat pe facebook câteva produse antiperspirante care să fie eficiente și să nu păteze. Printre produsele voastre favorite au văzut că sunt Spray-ul Nivea Stress&Protect, roll on Vichy stress resist și produsele Michum.