Afară încă ne mai lovim de vreme mai puţin prietenoasă şi în concluzie, această rochie este potrivită pentru seri mai răcoroase, petreceri în aer liber sau cine știe ce eveniment. Punctul forte al acestei rochii este chiar lungimea mânecii și faptul că aceasta are mânecile despicate și totul se termină cu o fundiță. Vă arăt imediat poze și detalii despre rochiță.
Rochie neagră de catifea – Karla.ro
Încă puțin și vine 1 mai. Cred că anul are niște praguri de care să te bucuri și acestea sunt compuse din mici vacanțe binevenite! De această dată urmează să sărbătorim ziua muncii și începerea sezonului estival. Până acum nu am fost niciodată de 1 mai la mare și nici nu cred că mi-ar plăcea să mă duc. Aveam oportunitatea să mă duc pe 4-6 mai la gala Superblog, dar planetele nu s-au aliniat și uite așa, am rămas doar cu gândul la mare. Pentru cele care aveți intenții serioase de distracție în acest weekend prelungit, vreau să vă arăt o rochiță dragă mie.
O seară specială într-o rochie deosebită
Sâmbătă am fost la ziua unui prieten și m-am distrat așa cum de mult nu am mai făcut-o. Am fost împreună cu o mare parte din prietenii mei și nu pot să spun decât că m-am distrat pe cinste. Pentru că dress code-ul a fost unul mai special am ales o rochie frumoasă din catifea.
Rochie cu maneci trei sferturi marca StyleWe
StyleWe este un site chinezesc despre care v-am mai povestit. Am comandat o rochiță de la ei care a ajuns prin DHL direct la ușa mea. Am mai auzit fete care au mai avut probleme cu acest curier și că aceștia cer o factură și bani suplimentari pentru coletul primit. Eu l-am primit pur și simplu. I-am mulțumit mult și am fost nerăbdătoare să văd ce am primit.
Rochie – link
Black dress (ootd)
O rochie neagră te salvează de fiecare dată și sunt de părere că orice fată trebuie să aibă în garderoba ei măcar una. Eu am intrat pe CNDirect și am găsit rochia asta la flashbuy, în concluzie a costat 1 cent, la care s-a mai adăugat transportul. Se pare că această rochie a fost cel mai ok produs din colet sau am fost eu foarte entuziasmată. A meritat fiecare bănuț. Arată foarte bine și se așează excelent pe corp. Rochia am asortat-o cu un colier alb cu negru pe care l-am luat în același comandă. Atunci când am dat comandă, m-am și gândit la această combinație și se pare că s-au potrivit.
Am asortat rochia cu o pereche de cizme negre foarte finuţe. Îmi doream o pereche de cizme lungi dar care să aibă și puțin toc. Inițial am vrut să îmi iau pe negru dar nu mai aveau mărimea mea așa că am ales varianta pe khaki. Materialul este un fel de piele întoarsă. Este foarte moale și fin și se vede că sunt lucrate cu simț de răspundere. Pe interior au un material pufos ceea ce le face perfecte pentru primăvară/vară. Cizmele le-am luat de pe Yoins. Aceasta a fost prima mea experiență cu acest site și vreau să vă spun că în ceea ce privește încălțămintea, se potrivesc numerele iar coletul ajunge în 30 zile la poșta vamală.
Black Strech Dress OOTD
Vă povesteam pe facebook că ultimul colet SheIn a fost compus din 2 rochii negre. Prima rochie v-am prezentat-o zilele trecute(o vedeți și aici). Iar astăzi vreau să vă prezint cea de-a doua rochie.
Am făcut puțin efort ca să mă prezint într-o rochie cu mânecă scurtă dar la cât de mult mi-a plăcut am răbdat 15 minute. Am făcut pozele în week-end și chiar dacă era soare să știți că în termometre nu erau mai mult de 12 grade. Nu cred că vă interesează asta așa că am să vă povestesc câteva cuvinte despre rochie.
În primul rând rochia cu bucăți de piele este foarte de efect. Această are bucăți de piele și îmbinată cu porțiuni mici de material negru care sunt ușor elastice. Pielea din care este făcută rochia sunt convinsă că este artificială dar este de o calitate foarte bună. Se așează perfect și mă bucur că am ales mărimea L. S-ar fi văzut aiurea dacă pocnea rochia pe mine. Este o rochie serioasă ce se termină undeva în dreptul genunchilor.
În mașină aveam pălăria mea drăgălașă așa că mi-am făcut câteva poze și cu ea. Se potrivește de minune și la acest outfit. În majoritatea pozelor am purtat ochelari de soare pentru că sunt forte sensibilă în zona ochilor și dacă bate vântul prea tare sau mă bate soarele în ochi imediat lăcrimez. Asta ca să nu credeți că este neaparat un moft.
Striped dress
Duminica asta a fost o zi frumoasă. Mai exact a fost însorită dar cu vânt. Toate aceste aspecte se vor reflecta în pozele mele. Eu am ales să profit atât de soarele frumos de afară dar am optat și pentru o ieșire în oraș cu familia.
În ultimul colet SheIn am primit 2 rochii absolut superbe. Ambele negre dar am decis ca acesta cu dungi să fie prima pe care o vedeți. În primul rând în partea de sus a acestei rochii este dintr-un material elastic și subțire. Se lipește frumos de corp și nu scoate nici o imperfecțiune în evidență. Începând din talie și până în partea de jos este dintr-un material mai tare care face ca rochia să fie ceva mai bufantă în partea de jos. Îmi place că nu se lipește de picior. Din partea mea acesta este un mare plus.
Pentru prima oară am comandat de pe Bornpretty și mi-am comandat câteva accesorii despre care am să vă povestesc într-un articol viitor. Astăzi am purtat un set format dintr-un lanț și o pereche de cercei aurii cu pietricele turcoaz. Mi-a plăcut că mi-a ajuns coletul în stare perfectă și că bijuteriile arătau extrem de frumos.
Rochia perfecta
Mă bucur că s-a încălzit afară și că iarna nu a ținut prea mult. Am primit în ultimul timp câteva produse pe care nu reușesc să le pozez. Fotograful este foarte pretențios și trebuie să mă dau după cheful și programul lui.
Recent am mai plasat o comandă și aștept cu nerăbdare să îmi ajungă. Ultimele comenzi SheIn mi-au ajuns în 2 săptămâni și sunt tare nerăbdătoare. Îmi plac din ce în ce mai mult produsele lor și sunt de părere că în ultimul timp au lucrat foarte mult la îmbunătățirea calității produselor și adaptarea lor pentru europeni. Rămâne site-ul meu preferat cu care îmi împart diminețile matinale alături de o cafea cu lapte.
Noi reduceri pe SheIn
Recent am primit 3 colete cu produse comandate anul trecut şi deşi nu a început anul de foarte mult timp am mai plasat câteva comenzi şi anul acesta. Nu știu dacă acest aspect este defect profesional sau obsesie. Who cares?
Oricum eu vânez reducerile și ce poate fi mai frumos decât să îți cumperi haine la promoție. Cred că acum încerc să îmi satisfac anumite plăceri din copilărie când aveam o singură pereche de blugi, o singură geacă, etc. Sper să nu fiu de modă veche și să nu vă mai amintiți aceste aspecte deși unii dintre voi poate nici nu ați prins acele vremuri.
Până la sfârșitul lunii ianuarie încă mai am voie să mă gândesc la geci și paltonașe pentru că începând cu luna februarie îmi iau chestii mai primăvăratice. Mi-ar place să fie un februarie mai blând și până la urmă să scăpăm ușor de această iarnă.
Îmi plac rochiile lungi deși eu nu prea port astfel de rochii. Îmi place maxim acest model și am pus această poză poate măcar pe voi vă inspiră. A doua rochie este puțin mai sexy!