Nu am fost hotărâtă până acum și asta pentru că nu aveam toate datele puse la punct în ceea ce privește vacanța mea. În ultimul timp s-au cam așezat lucrurile și asta pentru că pașapoartele sunt gata în curând și vacanța am cumpărat-o deja. Mai am câteva lucruri de cumpărat și totuși mă bucur tare mult că mi-a ajuns comanda Dresslily pentru că aveam aici un costum de baie pe care îmi doream să-l iau cu mine. Detaliez aici tot ce mi-am luat și vă las și câteva poze.
Rochie neagră cu broderie(OOTD)
Broderia a început să mă atragă din ce în ce mai mult. Îmi place s-o admir pe blugi, dar mai nou și gecile de piele sau chiar rochiile par la fel de interesante. Așa s-a întâmplat și cu rochia de față care este scoasă din anonimat prin faptul că are broderie pe mâneci. Sunt tare curioasă să văd dacă vă place și vouă.