Mango este unul dintre magazinele mele preferate. Nu am cumpărat nimic din România și nici online nu am comandat ceva. Cu toate astea, când merg afară nu ratez nici un magazin și-mi cumpăr tot timpul câte ceva. Am impresia că prețurile de afară sunt mai prietenoase și când dai 10 – 15€ pe o pereche de blugi, este chiar un chilipir. Tocmai din acest motiv am foarte multe perechi de blugi de la ei în care mă simt extrem de comod.
Experiența mea cu hainele cumpărate din Mango Outlet
Mango este un magazin cu haine de damă extrem de frumoase și pentru persoane cu gusturi ușor comune. Mai rar găsești haine deocheate la ei pe care spui că nu le poți purta. Cred că asta este și din cauza faptului că stilul meu vestimentar este foarte apropiat de oferta lor. Am să vă povestesc cum am ajuns eu să mă îndrăgostesc de hainele lor și care a fost experiența mea cu primul outlet Mango.
2 rochii perfecte își caută pantofi potriviți
Când am fost la Barcelona mi-am cumpărat 2 rochițe de la Mango foarte drăguțe. Îmi doream mult să-mi cumpăr câteva rochițe noi și nici n-am realizat că achizițiile au fost făcute din cea mai nouă colecție Mango. Le-am găsit pe site și a fost mai ușor să vă arăt pozele pe care le au ei pe site pentru că se vede mult mai bine modelul.