Parcă îmi era dor de o comandă online. Am mai dat câteva comenzi micuțe pe site-urile românești. Haine nu prea mi-am mai luat în ultimul timp și pentru asta am zis că merită să mă pregătesc și eu de anotimpul cald. Am hainele împrăștiate în diverse locuri și aproape că nu știu pe ce haine mă pot baza în această vară. Cert este că vreau să-mi mai împrospătez garderoba cu câteva lucruri noi și să văd ce-mi voi alege.
Pregătește-te de vară cu haine de la Rosegal
Vara este tot mai aproape. Multe persoane știu exact ce vor face în această vară și care este planul. Mai exact, mă refer acum la vacanța care se apropie cu pași repezi și la care visez de ceva vreme. Până acum nu mi s-a întâmplat să stau acasă și să nu plec nicăoeri pe perioada verii și parcă mă gâdilă cineva la tălpi când dă căldura. Știu că mai am puțin de lucrat la siluetă, dar asta nu mă împiedică să-mi iau niște haine noi de la Rosegal.
Rochii de vară reduse pe Rosegal
Vara a plecat sau încă este prezentă. Nici nu știu dacă să mă despart sau nu de hainele subțiri. Dimineața este mai răcoare, dar în timpul zilei este foarte cald și trebuie să ne îmbrăcăm cu haine de vară pentru că temperaturile sunt foarte ridicate. Încă sunt în căutarea de rochii de vară așa că am intrat pe Rosegal ca să văd cât mai multe modele și să văd ce mă atrage.