Costume de baie potrivite pentru această vara

Știu, știu că nu este momentul potrivit să abordez un astfel de subiect. Se pare că vremea rea a câștigat teren în ultimele săptămâni, dar mă gândesc că în scurt timp ne vom putea bucura și de o primăvară însorită. Înclin să cred că sunt meteo dependentă pentru că de când este vremea asta urâtă parcă nu mai am chef de nimic și îmi este somn mai mereu. În fine … trecând peste acest aspect, încerc să mă gândesc la zilele călduroase de vară și la mare. Mi-am permis să visez și să-mi aleg câteva costume de baie noi pe care mi le-aș dori pentru vara 2019.

Continue Reading

Costumul de baie cu franjuri din nou la modă

Costumele de baie sunt frumoase oricum ar fi ele. Oricât de mult s-ar schimba moda și cine știe ce model este de actualitate, să știți că veți arăta bine pe plajă și cu vechiul costum. Fiecare poartă ce-i place și ce-i vine bine așa că nu am fost decât puțin stresată și asta până să ajung la mare. Regimul meu alimentar din ultimul timp a fost foarte variat și plin de calorii și mă gândeam că nu-mi va sta bine nici un costum de baie.

Continue Reading