„Magia Copacului Depărtărilor” este cea de-a doua carte din celebra serie scrisă de Enid Blyton, un autor care a reușit, generație după generație, să creeze lumi pline de farmec, mister și aventură. Cristina a citit cu ceva timp în urmă prima carte, Pădurea fermecată, iar impactul a fost atât de puternic încât revenirea în acest univers a venit cu mare bucurie. A doua carte nu doar că păstrează magia inițială, ci o aprofundează, oferind o experiență și mai captivantă și mai intensă.
Cristina citește: Magia copacului depărtărilor scrisă de Enid Blyton
Cristina a început să citească și acest lucru nu face altceva decât să mă bucure. Îmi este mai mare dragul când o aud citind, când îmi povestește pasaje din poveste care îi plac sau când spune că i-a plăcut atât de mult cartea încât ea este cartea ei preferată. Cartea de astăzi este o continuare este o continuare a cărții Pădurea fermecată. Pădurea fermecată s-a dovedit a fi o carte plină de povești frumoase, de multă imaginație, de personaje care mai de care mai drăguțe. Mi-a plăcut și mie ca adult să ascult ceea ce se petrece și eram nerăbdătoare să văd ce alte surprize ne mai așteaptă de la un capitol la altul.