3 destinații exotice pe care doresc să le vizitez

Oricine are dreptul la visare și eu mă tot gândesc să-mi fac o vacanță mai altfel. O vacanță altfel, în care să fiu doar noi doi și restul lumii. Important este să fiu cu soțul meu pentru că lângă el mă simt cel mai bine. Copilul a crescut și cred că a venit timpul să mă gândesc și la noi. Să ne facem o vacanță în care să ne putem relaxa, să admirăm frumusețile naturii și dacă se poate să vedem și altceva față de ce am vizitat până acum.

zanzibar-minZanzibar este în topul preferințelor

Zanzibar este o destinație foarte exotică. Am văzut multe poze din această insulă și totul mă duce cu gândul la o relaxare maximă și la o vacanță perfectă. Aici găsim unele dintre cele mai frumoase plaje din lume. Nisipul alb în contrast cu apa de un albastru puternic, fac această destinație de vis. Nu știu cum este să mergi la plajă și să nu fii înconjurat de atât de multă lume, încât să te simți sufocat.

În Zanzibar primează contrastul. Dar nu contrastul dintre alb şi negru, ci contrastul dintre culoare şi gri, contrastul acela nemilos dintre coperta lucioasă cu imaginile idilice specifice unui album relaxat de vacanţă şi paginile aspre ale unui trai săracăcios. Se pot vedea contrastele între splendorile naturii, oferta turistica și viata localnicilor sau chiar bucuria lor de a cânta în ciuda lipsurilor evidente, situații valabile pentru multe zone din Africa, Asia si America de sud.

Nenumăratele oferte Zanzibar și descrierile făcute de persoanele care au vizitat deja aceste locuri, mă fac să-mi doresc să ajung acolo măcar o dată. Să-mi pot forma propria opinie despre această destinație. Deocamdată ea este în topul preferințelor mele.

plaja-maldive-minMaldive este o destinație la fel de dorită ca și Zanzibar

Dacă Paradisul există, sper că arată ca insulele Maldive: cu mult soare, ape în nuanțe infinite de albastru și turcoaz, care se dizolvă în verdele cocotierilor adânc înfipți în nisipul alb coralifer. O descriere cum nu se poate mai frumoasă. Mi-am dorit să ajung în Maldive în luna de miere, dar din cauza diverselor probleme s-au schimbat planurile.

Chiar dacă nu este o destinație ieftină, se pot găsi oferte bune dacă vânez promoțiile. Am prieteni care au plătit 600 euro de persoană pe bilet și consider că este un preț bun pentru o destinație de acest gen. Era o vorbă care spunea: “ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se-ntâmple!” Eu îmi doresc mult să ajung aici și poate că ar fi trebuit totuși să trec Maldive pe primul loc.

beach-thailanda-minPe locul 3 este Thailanda

Mirosul vacanței este în nările mele. Am început să caut oferte și să văd exact ce oferte spectaculoase găsesc pentru această vară sau de ce nu pentru iarnă. Prin perioada asta apar ofertele pentru acest gen de vacanțe și tot sper să găsesc măcar 2 bilete la un super preț.

Trebuie să recunosc că unele lucruri mă sperie. Vaccinurile sunt aproape obligatorii în ceea ce privesc prevenirea diverselor boli. Cu toate astea am înțeles că pentru febra dengue nu este nici un vaccin. Această boală trece dacă mergi la medic din timp. Un alt aspect interesant este viza. Am înțeles că sunt șanse mari să nu primești viză pentru Thailanda. Acest lucru îl afli de la ambasada Regatului Thailandei în București în baza unui dosar.

De multe ori nu îmi place să risc atât de mult pentru o vacanță și când citesc diversele lucruri negative despre o destinație, încep să mă gândesc dacă totuși îmi mai doresc destinații cu minimul de riscuri!

Voi ce destinație exotică aveți trecută pe lista de dorințe?

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook26Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

20 de comentarii

  1. Thailanda este de vis! Sper ajung cat de curand pe aceasta insula, parca un colt de rai! Destinatiile astea exotice parca ma motiveaza sa muncesc si mai mult ca sa-mi permit destul de des astfel de vacante 🙂

  2. Daca Maldive e arhi-renumita, de Zanzibar acum aud pentru prima data.
    Mie nu imi place atat de mult sa calatoresc, insa mi-ar placea sa calatoresc totusi ceva mai mult prin Europa. Si de obicei, gasesc si oferte bune

  3. eu as merge in toate, in principiu trebuie timp si bani….din pacate cateodata nu ai una , cateodata nu ai alta dar sper ca macar odata in viata sa ajung sa fac revelionul in Maldive sa fie cald

  4. Vaaaiii! Paradisul în imagini. 😀

    Eu aș adăuga încă o destinație în lista ta: Bora Bora. Visez la locul ăla de mulți ani și, cum ai zis și tu, “ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se-ntâmple!” – îmi voi dori până se va întâmpla.

    Până atunci, ape turcoaz să fie.

  5. daca n-as avea teama de avion, zau ca as fi dispusa sa fac si credit numai sa ajung si eu 7 zile in Maldive. Pana gasesc o solutie pentru teama mea de zbor, visez privind la poze si documentare din aceasta destinatie.

  6. Bora Bora si Insulele Seychelles sunt pe lista mea insa pana atunci trebuie sa imi conving sotul sa zboare cu avionul! Pana atunci alegem destinatii la care putem ajunge cu masina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *