La multi ani copiiiiiii

1 iunie este ziua copilului. Până acum ceva timp eu eram copilul şi răsfăţata familiei dar priorităţile s-au schimbat şi sărbătorita de astăzi este Criss. Am hotărât ca astăzi să fiu pe drumuri, în căutarea locurilor de joacă cu mulți copii și a petrecerilor organizate de Primăria Galați în acest scop. Încă nu știu unde voi ajunge dar cert este că pe la 10 – 11 intenționez să ies la plimbare. Am să încerc să fac cât mai multe poze și să surprind fiecare zâmbet și fiecare moment de bucurie a Cristinuței.

 

Geanta Jadu2

Geantă – Jadu

Tricou – link

Continue Reading

A doua comanda wholesalebuying

Am avut o săptămână foarte grea. Sper ca de luni totul să reintre în normal. Vreo 3 zile s-a trezit Criss la 4 dimineața și abia la 6 mă culcam pentru că îi ies 2 măsele. După cele trei zile s-a trezit la 5 și m-am culcat la 7. Am zis că tot răul spre bine și că a apărut o măseluță iar de acum se va odihni atât ea, cât și eu. Sâmbătă seara a fost cireașa după tort. Febră 39,8. Nu știu dacă vă interesează dar am justificat într-un fel lipsa mea de aici. Dacă nu mă odihnesc mă doare capul toată ziua.

Cu toate astea am zis că merit și eu puțină relaxare așa că am mai plasat o comandă. Am plasat a doua comandă pe Wholesalebuying și mi-am ales câteva chestii tare drăguțe pe care abia aștept să le primesc. Am analizat bine situația întâi și am scotocit o grămadă pe site. Sunt atât de multe produse frumoase că mi-a fost cam greu să mă decid. A trebuit să mă încadrez în buget așa că nu mi-am luat foarte multe lucruri.

Am și o mică-mare nelămurire referitoare la acest site. Transportul costă exagerat de mult. Aș putea să spun că uneori depășește valoarea produsului. Acest lucru este cam dezarmant. Eu mi-am ales o vestă de blană, o rochie și o pălărie. Inițial am vrut să îmi iau o fustă dar m-am răzgândit.

 link
 link
link 
Continue Reading

Palton negru din piele intoarsa(OOTD)

Afară este cumplit de frig și nu vreau să spun că îmi doresc din tot sufletul să vină primăvara dar măcar să nu mai fie vremea asta geroasă. Pentru moment asta este una din dorințele mele. Atunci când văd puțin soare afară mă gândesc tot timpul la poze și la cât de frumos ar fi fost să ies afară și să mai iau și puțin aer. Trece el februarie … și vine ea primăvara.

Palton – link
Rochie – link

Cred că numai eu am problemele astea așa că trec repede peste acest aspect și vreau să vă povestesc despre un palton din piele întoarsă sau cojocel. Nu știu exact titulatura care i s-ar potrivi cel mai bine dar important este că îmi vine perfect și îmi place la nebunie. L-am comandat de pe Zaful imediat după Crăciun. Dacă sunteți atente la dimensiuni nu aveți cum să dați greș în privința mărimii. Procedeul ăsta funcționează pentru majoritatea site-urilor chinezești. Coletul a ajuns cam într-o lună.

Calitatea este foarte bună. Paltonul plăcut la atingere și are un material care se așează foarte frumos pe corp. Îmi place să spun că este din piele întoaarsă deși pe site văd că este trecut polyester. Îmi place absolut tot la el așa că îl recomand cu drag. Nu este foarte gros așa că este potrivit pentru primăvară/toamnă.

Am purtat o rochie alb cu negru foarte interesantă. Se așează foarte frumos pe corp și materialul este puțin mai plinuț așa că nu se vede “cuta de la dres” 😉 sau vreo altă imperfecțiune. Pe lângă faptul că este grosuță este și ușor elastică și mi-a plăcut tare mult aspectul ăsta. O mică problemă am și eu … mi-ar fi plăcut să fie mânecile puțin mai lungi. În rest este rochia perfectă. Întreaga ținută am asortat-o cu o pereche de cizme înalte cu toc pe care le-am luat de la Nissa. Păcat că nu am ocazia să le port prea des dar sunt drăguțe.

 
  
 

 
 
 
 
 
 
 
 
O seara frumoasă vă doresc și un week-end cât mai plăcut!
Continue Reading

Outfit primavaratic

Ieri a fost o vreme absolut superbă și am profitat de acest aspect să ies la poze. Așa cum fac de obicei am plecat cu tot familionul de acasă și m-am oprit acolo unde aveam treabă și am făcut și câteva poze. Nu vă minunați că eram atât de dezbrăcată. În mașină era și geaca dar vroiam să puteți vedea cât mai bine cardiganul și bluza.

Cardigan – link
Bluză – link
Cercei – link
Colier – link

Săptămâna trecută am primit 3 colete și am combinat diverse articole pentru a crea acest outfit. În primul rând să vă vorbesc despre cardigan. Am ales mărimea L pentru că așa reieșea după măsurătorile de pe site. În realitate îmi este un pic mare dar modelul și mărimea o avantajează perfect pe mama așa că va avea un nou proprietar! Materialul este moale și plăcut la atingere. Dacă îl port cu mânecile suflecate îmi stă puțin mai bine. Pe mine mă deranjează mâneca că este destul de largă la încheietura mâinii dar dacă mă uit la pozele de pe site cam așa arată și acolo. Modelul este interesant așa că la câți bani am dat pe el merită. Vedeți că transportul se plătește în funcție de greutate așa că va trebui să puneți produsul în coș pentru a vedea cât ajunge cu tot cu transport.

Al doilea produs de care vreau sa vă povestesc este o bluză albă. Bluza are un model interesant pe piept. Este ceva croșetat și perluțe care sunt aplicate. În plus are o mică încrețitură la umeri care o pace mai deocheată. Materialul este subțirel, elastic și moale. Bluza asta este potrivită dacă nu aveți nici o imperfecțiune și o burtică bine lucrată. Per total sunt mulțumită de ea se vede frumos și îmi vine bine. Pe site costă costă în jur de 3,5$ și a mai costat 2$ transportul. Mie îmi place așa că nu regret că am luat-o. În poze port ultima pereche de cercei pe care am cumpărat-o. Sunt pozade la distanță ca să vă faceți idee cum se văd. Vă las câteva poze să vă convingeți și voi.

 

 
 

 
 
 

Continue Reading