Procedurile moderne din saloanele de înfrumusețare ne ajută să ne creăm o imagine cât mai bună. În multe dintre saloane ni se oferă pachete de înfrumusețare tot mai tentante. Acestea includ tratamente sau proceduri complexe doar pentru o anumită parte a corpului sau pentru toate zonele corporale vizate. Clinicile au personal calificat în domeniu și cursuri de specializare calificare cu ajutorul cărora ne pot îndruma către cele mai potrivite proceduri.
Masca de par pentru regenerare
În ultimul timp m-am tot plâns că îmi cade foarte mult părul şi recunosc că aveam şi ceva fire despicate. Problema firelor despicate am rezolvat-o. Mi-am tuns destul de mult părul şi în felul ăsta una din probleme am rezolvat-o doar că nu asta mă deranja cel mai tare.
Mă îngrozeşte gândul că în câteva luni va începe Cristina să meargă de-a buşilea sau să se joace pe jos şi oricât de mult mi-aş dori să țin sub control problema asta nu reuşesc. Ştiu că este nornal să cadă câteva fire de păr pe zi doar că peste tot unde mă învârt las dâră de păr :). Soțul meu a spus că o soluție pentru problema asta ar fi să îmi pună cască.
Am vorbit cu doctorul meu ginecolog care m-a sfătuit să iau nişte vitamine pentru că alăptez şi am nevoie de un aport mai mare de vitamine şi să fac o cură de 3 luni. Pe lângă acest aspect mi-am amintit de măştile pentru păr homemade.
Inițial mi-am cumpărat un ulei de ricin. L-am luat din farmacia Sensiblu şi am dat 4-5 lei. Îl orice farmacie se găseşte ulei de ricin şi posibil să găsiți şi la plafar.
Uleiul din semințe de struguri ajută la hrănirea hrănirea fibrei capilare. El este recomandat a fi folosit pentru îngrijirea pielii mature sau deteriorate și previne îmbătrânirea prematură a pielii. Eu îl aveam în casă și am văzut că este bun și pentru păr așa că am adăugat și puțin ulei de sâmburi de struguri la mască. M-am gândit că nu are ce să fie rău.
Am aplicat amestecul pe păr și am stat în jur de 2 ore cu el pe cap. Am auzit și varianta în care puteți să încălziți puțin acest amestec de uleiuri înainte de aplicare. Rezultatele se văd în timp așa că nu vă așteptați după câteva aplicări la minuni.
Loțiune anticăderea părului
Săptămâna trecută am fost la un magazin de cosmetice și mi-a sărit în ochi o loțiune pentru păr care previne căderea părului. Eu știind că am această problemă am zis că ar trebui să o încerc cu cât mai mult cu cât prețul era unul destul de mic adică 6,9 lei.
M-am uitat puțin la ingrediente și mi s-au părut ok și am cumpărat-o. Am văzut că trebuie aplicată în fiecare zi ceea ce mă face mi se pare puțin cam greu din cauză că eu de cele mai multe ori îmi întind părul și atunci când torn această soluție îmi stric toată munca. Am decis să o folosesc după ce mă spăl pe cap.
Loțiunea previne căderea părului, intensifică circulația sangvină la nivelul pielii capului și asigură hrănirea eficientă a firului de păr. Ea nu trebuie utilizată mai mult de 30 de zile.