Încep toată povestea prin a spune că felul în care arăt ține de genele bune pe care le am. Nu fac niciun fel de efort și niciodată nu am ținut cură de slăbire ca să mă mențin. Este drept că am încercat uneori să-mi pun restricții alimentare, dar faptul că sunt pofticioasă nu m-a lăsat să-mi duc la capăt planul. Oricât de motivată și de ambițioasă aș fi fost. Abdomenul meu nu este tocmai plat și nici lucrat. Este un abdomen pufos. Nu știu dacă acest aspect se datorează faptului că mănânc cam orice în cantități limitate sau din cauza sarcinilor. Vreau să fac ceva în acest sens și așa am ajuns să merg la Skin Therapy Studio din Galați.