Dacă stau bine și mă gândesc este prima oară când mă îmbrac în rochie anul ăsta. Exceptând revelionul pentru că am fost doar atunci în rochie. Din păcate nu mi-a permis nici vreme, dar nici nu am avut vreun eveniment la care să particip și să fiu nevoită să mă îmbrac elegant. Tocmai din acest motiv am zis să merg pe o variantă casual, nimic foarte elegant.
Palton negru din piele intoarsa(OOTD)
Afară este cumplit de frig și nu vreau să spun că îmi doresc din tot sufletul să vină primăvara dar măcar să nu mai fie vremea asta geroasă. Pentru moment asta este una din dorințele mele. Atunci când văd puțin soare afară mă gândesc tot timpul la poze și la cât de frumos ar fi fost să ies afară și să mai iau și puțin aer. Trece el februarie … și vine ea primăvara.
Cred că numai eu am problemele astea așa că trec repede peste acest aspect și vreau să vă povestesc despre un palton din piele întoarsă sau cojocel. Nu știu exact titulatura care i s-ar potrivi cel mai bine dar important este că îmi vine perfect și îmi place la nebunie. L-am comandat de pe Zaful imediat după Crăciun. Dacă sunteți atente la dimensiuni nu aveți cum să dați greș în privința mărimii. Procedeul ăsta funcționează pentru majoritatea site-urilor chinezești. Coletul a ajuns cam într-o lună.
Calitatea este foarte bună. Paltonul plăcut la atingere și are un material care se așează foarte frumos pe corp. Îmi place să spun că este din piele întoaarsă deși pe site văd că este trecut polyester. Îmi place absolut tot la el așa că îl recomand cu drag. Nu este foarte gros așa că este potrivit pentru primăvară/toamnă.
Am purtat o rochie alb cu negru foarte interesantă. Se așează foarte frumos pe corp și materialul este puțin mai plinuț așa că nu se vede „cuta de la dres” 😉 sau vreo altă imperfecțiune. Pe lângă faptul că este grosuță este și ușor elastică și mi-a plăcut tare mult aspectul ăsta. O mică problemă am și eu … mi-ar fi plăcut să fie mânecile puțin mai lungi. În rest este rochia perfectă. Întreaga ținută am asortat-o cu o pereche de cizme înalte cu toc pe care le-am luat de la Nissa. Păcat că nu am ocazia să le port prea des dar sunt drăguțe.
Rochie albastra OOTD
Acum ceva timp vă povesteam pe facebook că intenționez să îmi cumpăr o rochie după SheIn puțin mai fistichie. Am primit foarte multe încurajări și am căpătat mai mult curaj deși am fost puțin în dubii la început.
Am fost atrasă de combinația de culori și sincer mă gândeam că o voi primi înainte de a pleca în vacanță pentru că vroiam să fac niște poze mai artistice în Thassos. Rochia are un material pe umeri care este elastic și se așează perfect. În lateralul rochiei este puțin transparentă și are același material elastic. După cum veți în poze are și aripioare care dau o notă aparte de eleganță. În partea de jos rochia este și ea dintr-un material ușor elastic și cel mai mult îmi place că are spatele gol.
Îmi place mult rochia și am purtat-o cu drag. Este foarte comodă pentru că în mare parte materialul din care este croită este elastic și se așează foarte frumos pe corp.

























