O dată cu apariția primelor mele pete pigmentare pe ten a fost urmată și de o vizită la dermatolog. Petele pigmentare nu prea trec sau cel puțin nu am găsit nici un tratament minune care să mă ajute în acest sens. Am încercat câteva chestii până acum și singurul rezultat a fost să le mai deschid ușor la culoare. Dermatologul mi-a spus că este indicat ca de acum înainte să folosesc cremă cu protecție solară tot timpul pe ten pentru că există riscul ca aceste pete să devină mai pronunțate și chiar mai multe. M-am panicat un pic și la început am folosit doar SPF 50. Acum mai jonglez un pic cu gradul SPF-ului folosit și important este să fiu sigură că am un minim de 20 – 30.