În urmă cu o lună și jumătate am decis să fac ceva schimbări în casă. Aparent nimic complicat, deși planurile erau mari. În viziunea mea totul era planificat și stabilit în așa fel încât totul să se desfășoare după un plan bine pus la punct. Planul era să modific și și reamenajez sufrageria pentru că nu mai făcusem schimbări în camera asta de foarte mult timp. Pereții trebuiau rași până la cărămidă, gletuit și văruit, apoi vroiam să schimb parchetul, un tavan extensibil, să schimb mobila și o canapea. Mmmm nimica toată sau cel puțin așa am gândit-o eu.