Tenul meu arată bine și nu am nevoie de foarte multe creme reparatoare. N-am avut acnee, n-am semne, ci doar câteva pete pigmentare apărute de aproape 2 ani. Trecând peste acest aspect, eu am vrut să-mi repar câteva cicatrici pe care mi le-am făcut în timp pe picioare. Pentru că aveam prea mult timp liber și aveam fire de păr crescute pe sub piele și pentru că lama nu era cea mai bună soluție pentru această problemă, s-au făcut câteva mici semne de care mi-aș dori să scap. Nu este nimic de speriat doar că uneori am câteva fixații de care nu scap.