Ioana Chicet-Macoveiciuc sau Prințesa urbană este una dintre persoanele pe care le urmăresc foarte des în ultima perioadă. Felul ei de-a vorbi, de a povesti și de a spune lucrurilor pe nume îmi place foarte mult. În vorbele ei parcă îmi găsesc răspunsurile la unele dintre întrebările mele. Este o persoană care vorbește pe înțelesul tuturor și știe să se apropie de copii ca nimeni altcineva. A reușit să intre în sufletul fetiței mele și adoră poveștile ei.