Duminică am fost plecată până în București. Unii cu treabă, alții cu distracția și evident că am luat-o și pe Criss cu mine. Știam că mă voi întoarce luni, așa că mi-am făcut o gentuță cu de toate. Nu-mi place să-mi lipsească nimic și am plecat la drum. Vreau să vă povestesc puțin despre ceea ce am făcut acolo și, mai ales, să vă spun unde m-am cazat.
Un weekend plin de relaxare intr-un hotel de lux
Iubesc firmele mari care se respectă şi care se gândesc şi la angajaţi. Muncim, muncim şi iar muncim şi dacă se poate să faci treaba a 2 persoane şi să primeşti un singur salariu este perfect. Pe lângă aceste aspecte mai puţin neplăcute mai vin şi momente în care primeşti veşti bune. Nu este vorba de nici o mărire de salariu sau de zile libere, ci este vorba despre un team building.