Ondulator fără căldură de la Feverlesshair

Îmi place să am părul sănătos, dar și să-l aranjez atunci când am timp pentru că-l ador să fie îngrijit. Tocmai mi-am vopsit părul și mi-am tuns și vârfurile puțin pentru că părea puțin tocit. Intenționez să folosesc mai puțin produsele cu căldură pentru îngrijirea părului și asta pentru am impresia că-l usucă ușor, dar îl și deteriorează în timp. O soluție bună a fost încercarea unei metode noi de ondulare a părului fără căldură.

Continue Reading

OOTD Camasa cu buline si umbre negre

La sfârșitul de săptămânii trecute am primit un colet SheIn cu câteva pulovere și o cămașă cu buline. O cămașă neagră cu buline albe ușor transparentă. Nu vă temeți pentru că nu se vede absolut nimic. Abia dacă se distinge sutienul. În ultimul timp observ că am făcut o obsesie pentru cămăși.

Prefer să port cămășile cu mânecile întoarse. Mă simt mai bine să am mâinile libere și parcă se așează și mai bine așa. Nu mă înțelegeți greșit pentru că nu îmi doresc cămăși cu mânecă scurtă, ci vreau cămăși cu mânecă scurtă să o pot sufleca.

Cămașă – link

Cam așa se prezintă cămașa. La guler este stil tunică. Mi-a plăcut să o port închisă până sus. Am fost încântată și de ruj. Îmi place să folosesc rujul strălucitor de la Yves Rocher care este pe terminate. Este un ruj care se poate confunda foarte ușor cu un gloss.

Am făcut o comandă pe AmiClubWear de costumații de Halloween. Mai exact 3 la număr și în colet am primit doar acești ochelari. Cred că restul îmi vor ajunge zilele astea. Am purtat și eu doar acești ochelari haioși.

 
 
 

Aștept părerea voastră sinceră despre outfitul meu de week-end!
Continue Reading

Ondulator Remington Ci9532 review

Am văzut că în ultimul timp toată lumea își cumpără ondulatoare și m-am tot uitat și eu pe site-urile de profil și îmi cam făceau și mie cu ochiul. Îmi doream mult un ondulator deși îmi place să îmi întind părul mai des decât ondulat dar …. Ca să îmi satisfac toate mofturile mi-am cumpărat o placă(de care am să vă povestesc în postarea următoare) și un ondulator.

Nu căutam nimic special dar am mai văzut ondulatoare conice și mă gândeam să îmi iau unul din ăla. O altă preferință era să fie de la Remington și să nu mă întrebați de ce …. Până la urmă am găsit unul care am zis că mă va mulțumi.

Mi-am ales ondulatorul ceramic de la Remington ci9532 pentru ca are un tambur destul de gros(32 mm) și după spusele producătorului îți poți realiza bucle voluminoase și rezistente. Ondulatorul l-am comandat după emag și am dat 150 lei.

Ce spune producătorul că face:

  • Înveliș ceramic avansat cu tehnologie Real Pearl pentru distribuire egală a căldurii pe tot tamburul
  • Tambur cu diametru 32 mm pentru bucle lejere și voluminoase
  • Afisaj LCD al temperaturii de la 130 la 210 grade Celsius
  • Încălzire rapidă în 30 de secunde
  • Închidere automată de siguranță după 60 de minute
  • Buton de blocare a temperaturii pentru a preveni schimbarea accidentală a acesteia
  • Vârf rece al tamburului
  • Cablu pivotant de 3 m lungime
  • Manusa de protectie
  • Husă termorezistentă
  • Dimensiuni pachet: 131 x 368 x 64
  • Greutate cutie: 572 g

Ce spun eu:

  • mi-a plăcut că este foarte ușoară și practică
  • mănușa este foarte utila. Deși am spus că voi reuși fără ea mi-am dat seama că nu am îndemânarea necesară și m-am fript de câteva ori până m-am învățat minte și am folosit-o
  • husa o consider un alt plus. Eu toate produsele de îngrijire a părului mi le țin în cutii pentru că nu vroiam să le lovesc, zgârii(mai ales atunci când le iau cu mine în vacanță), etc dar acum pot folosi această husa și am să renunț la cutie
  • buclele îmi ies foarte bine și nici nu îmi ia foarte mult timp ca să mă fac în totalitate
  • într-un final o consider o investiție bună deși mi-aș dori să încerc și unul mai subțire dar am să mai aștept puțin

Era să uit. Am căutat și eu câteva filmulețe cu acest ondulator să văd și eu ce fel arată buclele și am căutat … și am căutat și am găsit într-un final pe site-ul Remington un filmuleț la acest produs dar supriză …. toate ondulatoarele folosite în clip sunt altele decât cel despre care v-am vorbit. Oricum în acel clip am văzut că stăteau 3 persoane să îi facă săracei fete niște bucle. Găsiți aici clipul.
Puteți achiziționa acest ondulator și după site-ul Remington unde este cu un leu mai ieftină ca pe Emag dar am descoperit asta prea târziu și oricum nu este o avere :).

Voi ce folosiți mai des  placă sau ondulator?
Continue Reading