Sâmbătă seară a fost eclipsa și cu ocazia asta cei de la Miniprix au avut o reducere de 50% la balerini. Oferta a fost valabilă de la 00:45 până la 6:00 dimineața și nu am avut timp să vă anunț.
Comanda Sheinside (1)
Aceasta este prima comandă pe Sheinside și cu siguranţă vor mai urma câteva.Înainte de a plasa prima comandă recunosc că am citit multe review-uri și 90% din ele au fost pozitive. Inițial vorbisem cu mai multe prietene să dăm o comandă mai mare dar până la urmă am zis că având în vedere că pentru comenzile care depășesc 30$ transportul este gratis să dăm comenzile individual.
Blugii i-am comandat mărimea L. M-am uitat la dimensiuni și am avut impresia că sunt potriviți dar sunt puţin deasupra gleznei. Până la urmă au început să îmi placă. Dacă vremea va ţine cu mine am să ies pe afară să fac nişte poze ca să vă puteţi face o idee.
2015 – anul marilor descoperiri
Nu știu ce s-a întâmplat cu mine dar în ultimul timp m-am aventurat în febra cumpărăturilor online. Cred că fiecare a dat cel puțin o comandă pe site-urile românești doar că atunci când vine vorba de cele străine suntem puțin mai reticente, căutăm mai multe informații și ne uităm de 2 ori înainte să dăm o comandă.
Astăzi subiectul este un nou site destul de lăudat Romwe. Am văzut că lumea comandă de pe site-ul lor și nu îmi amintesc să fi citit vreun review negativ. Am aruncat o privire la ei pe site și vreau să vă arăt câteva produse.
Masca de par pentru regenerare
În ultimul timp m-am tot plâns că îmi cade foarte mult părul şi recunosc că aveam şi ceva fire despicate. Problema firelor despicate am rezolvat-o. Mi-am tuns destul de mult părul şi în felul ăsta una din probleme am rezolvat-o doar că nu asta mă deranja cel mai tare.
Mă îngrozeşte gândul că în câteva luni va începe Cristina să meargă de-a buşilea sau să se joace pe jos şi oricât de mult mi-aş dori să țin sub control problema asta nu reuşesc. Ştiu că este nornal să cadă câteva fire de păr pe zi doar că peste tot unde mă învârt las dâră de păr :). Soțul meu a spus că o soluție pentru problema asta ar fi să îmi pună cască.
Am vorbit cu doctorul meu ginecolog care m-a sfătuit să iau nişte vitamine pentru că alăptez şi am nevoie de un aport mai mare de vitamine şi să fac o cură de 3 luni. Pe lângă acest aspect mi-am amintit de măştile pentru păr homemade.
Inițial mi-am cumpărat un ulei de ricin. L-am luat din farmacia Sensiblu şi am dat 4-5 lei. Îl orice farmacie se găseşte ulei de ricin şi posibil să găsiți şi la plafar.
Uleiul din semințe de struguri ajută la hrănirea hrănirea fibrei capilare. El este recomandat a fi folosit pentru îngrijirea pielii mature sau deteriorate și previne îmbătrânirea prematură a pielii. Eu îl aveam în casă și am văzut că este bun și pentru păr așa că am adăugat și puțin ulei de sâmburi de struguri la mască. M-am gândit că nu are ce să fie rău.
Am aplicat amestecul pe păr și am stat în jur de 2 ore cu el pe cap. Am auzit și varianta în care puteți să încălziți puțin acest amestec de uleiuri înainte de aplicare. Rezultatele se văd în timp așa că nu vă așteptați după câteva aplicări la minuni.
Cadou de 8 Martie
Am primit un cadou cu ocazia zilei de 8 Martie doar că am intrat în posesia lui puțin mai târziu și ăsta a fost unul din motivele pentru care scriu după aproape o săptămână.
Un alt produs este apa de toaletă cu ceai verde. Sunt de părere că această apă de parfum poate fi folosită cu succes primăvara. Am folosit în trecut și apa de toaletă cu flori de cireș sau cu lăcrămioare și o consider la fel de plăcută ca celelalte. Eu sincer o recomand cu plăcere.
Al treilea produs primit este balsamul de buze cu zmeură. Recunosc că am mai folosit acest balsam cu aceeași aromă în trecut și nu am fost impresionată de el. la prima vedere observ că ambalajul este schimbat și sper ca și produsul să fi suferit îmbunătățiri.
Tocmai + OLX = ….
Tocmai și OLX sunt 2 site-uri de anunțuri. Eu personal le folosesc pe amândouă deși recunosc că OLX mi se pare puțin mai prietenos.
Autobronzant Alverde sau Balea ?!
Comparațiile între 2 produse sunt cele mai potrivite pentru că în acest fel știi ce poți alege pentru tine și care produs este mai eficient. E vorbesc din punctul meu de vedere și sper ca acest articol să vă fie de un real ajutor. Nu sunt pro solar și totuși nu pot să-mi expun picioarele albe la început de vară, așa că până când mă bronzez puțin, folosesc autobronzant pentru o culoare plăcută. De această dată am ales 2 autobronzante care le găsiți în DM.
Ripped Jeans
Acum o lună am plasat prima mea comandă pe Sheinside. Mi-am cumpărat de la ei o pereche de blugi rupți și observ că am făcut o obsesie pentru astfel de blugi. Surprinzător că de fiecare dată când intru pe site găsesc câte o pereche nouă și care parcă mă îndeamnă la o nouă comandă.
Investiti in … silicoane
Emisiunea Un show păcătos mă mai ține ocupată în miez de noapte … cu alte cuvinte chiar dacă nu este cea mai educativă sau frumoasă emisiune asta e. Pentru ca un astfel de show să aibă o pată de culoare este introdusă în scenă una, două asistente pentru a da o pată de culoare emisiunii. Asistentele din sezonul trecut erau … încerc să nu fiu răutăcioasă … una dansatoare/una anti talent sau altfel spus o siliconată/o tipă normală. Veți înțelege imediat ce vreau să zic.
Ana Maria Mocanu era asistenta roșcată care avea habar ce înseamnă dansul. Ea a fost printre asistente care nu avea silicoane dar a știut să danseze. A început să facă declarații că nu își va pune niciodată silicoane, că nu se va opera niciodată pentru că i se pare că este o suferință prea mare, etc. La sfârșitul anului trecut și-a călcat pe inimă și a apelat la serviciile unui medic estetician. Partea proastă a fost că cei de la Un show păcătos nu le-a mai prelungit contractul nici ei și nici Loredai Chivu. Investiția făcută în silicoane se face repede în showbiz așa că a prins diverse contracte. Să vă arăt câteva din rochiile pe care le prezintă.
Castigatoarea este ….
Am avut câteva zile în care m-am simțit foarte rău. Am răcit eu, copilul și soțul și pot spune că am avut o formă foarte urâtă de răceală. Acum pot spune că am scăpat parțial pentru că nu mai am febră dar am rămas cu o tuse destul de urâțică.
Am vrut să fac tot posibilul să mă țin de cuvânt și să anunț astăzi câștigătoarea așa cum am promis. La concurs s-au înscris 51 de persoane (1 comentariu a fost postat de 2 ori). Și câștigătoarea este …..
comentariul cu numărul 44


































