Povestea coletelor primite in ultima saptamana

Am fost extrem de cuminte săptămâna asta și drept urmare am fost un pic recompensată. Am primit 3 colete și 2 cadouri. Am să vă povestesc despre fiecare în parte pentru că toate au poveștile lor. Vineri am vrut să fac și niște poze pentru blog dar se pare că vremea nu a ținut cu mine așa că am amânat un pic. Sâmbătă arată ploaie așa că sper ca duminică să reușesc.


Coletul SheIn a ajuns extrem de repede. Mai exact în 12 zile am primit coletul prin curier. Efectiv adooor acest site. În primul rând coletul ajunge mult mai repede față de cum ajungea până acum. În al doilea rând coletele ajung la poșta locală sau prin curier și mă bucur extrem de mult că nu mai ajung la poșta vamală. Sincer eu aș desființa această instituție. Părerea mea este că aceasta funcționează după regulile angajaților și plătești după în funcție de dispoziția lor din ziua respectivă. Să vă spun câteva cuvinte despre produse. Geaca are o combinație interesantă de culori și îmi vine bine(am ales mărimea L) dar mi-ar fi plăcut să fie puțin mai lungă în talie. Vroiam o pereche de pantaloni mai office și m-au atras acești pantaloni gri. Cu tocuri se așează extrem de bine. Mărimea aleasă este tot un L și îmi vin la fix. Nu trebuie să beau prea multă apă și de preferat să stau în picioare pentru că atunci când mă așez mă țin pe alocuri. Am vrut o rochie all day și am ales acest model. Este o rochie drăguță care vine frumos pe corp și am ales tot mărimea L și pentru aceasta. O alegere bună!

Colet CNDirect m-a dezamăgit maxim … sau cel puțin asta a fost prima impresie după ce am ajuns cu el de la poșta vamală … plină de nervi pentru că a trebuit să plătesc vreo 27 lei. Toate mi se părea nașpa și în plus când a mai probat și soțul geaca și a zis că îi este fixă m-au apucat toți nervii. Am să vă povestesc mai multe despre geacă într-un articol separat și cu câteva poze. Aproape că nu îmi venea să mai probez bluza aia sport care a costat 1 cent. După ce m-am liniștit am probat-o și mi-a plăcut. Lasă un umăr la vedere și mi se pare foarte chic. Mi-am ales și 2 perechi de cercei pentru că îmi place să am multe perechi și îmi doream câteva perechi mai mari. Am ales o pereche de cercei mari și rotunzi dar nu sunt înnebunită după ei. Iar a doua pereche de cercei sunt extrem de finuți și foarte frumoși. Cred că este cea mai drăguță piesă din acest colet. În curând am să pun câteva poze cu ei.

Colet Newchic a ajuns fracționat. Când am plasat comanda mi-a apărut din start în cont că sunt 2 colete și așa au și ajuns. Cutia de bijuterii a ajuns la o lună de la plasarea comenzii iar restul comenzii a ajuns după vreo lună și jumptate. Chiar mă gândeam că s-a pierdut. Produsele sunt ok și sunt exact ca pe site doar că eu nu mi-am ales cine știe ce. Într-un cuvânt am primit ceea ce mi-am ales :)(ce vorbe mari). Mi-am dorit această cămașă cu spatele gol. Am mai văzut-o și pe alte site-uri dar acum mi s-a pus pata pe ea și am luat-o. Este o cămașă drăgălașă. În curând o să pun poze cu ea. Mi-am luat o geantă stil bocceluță și o iubesc. Este foarte practică și mă bucur că pot să arunc în ea muulte lucruri. A doua geantă am vrut să fie ceva mai elegantă dar nu mă dau pe spate după ea. Să spunem că …. merge 😉

Cadoul de la Melkior a fost surprinzător. Este o senzație tare interesantă să nu știi ce urmează să primești și să desfaci cu nerăbdare coletul să vezi ce găsești în interior. Am primit o paletă de farduri și o oglindă “je suis belle”. Nu am apucat încă să folosesc fardurile dar am să revin cu impresii.

Cadoul de la Londa a fost foarte bogat. Eu mi-am ales nuanța vopselei și în colet am găsit 2 cutii de vopsea plus creme de păr, uleiuri și 2 măști de păr. M-am vopsit acum câteva săptămâni așa că mai aștept un pic și după asta o voi folosi și voi reveni cu păreri și impresii.

A fost o săptămână plină și încărcată de evenimente și plină de cadouri.
Week-end plăcut vă doresc 
Continue Reading