Sa mancam sanatos

Acum este un fel de trend ca toată lumea să mănânce sănătos, să meargă la sală,etc. Eu sincer nu vreau să slăbesc dar mi-aș dori să mă mențin. Cât timp am fost însărcinată auzeam de la majoritatea lumii … ” ai grijă să nu te îngrăși prea mult pentru ca este foarte greu să slăbești … dar nici să poftești nu este bine”. Am născut și am avut noroc de un organism bun care s-a refăcut foarte repede și după cum am mai spus o lună de la naștere cântăream cu 2 kg mai puțin decât atunci când am rămas însărcinată.

După ce am născut au început să se vehiculeze alte vorbe … „Eu nu am rămas cu multe kilograme în plus după naștere în schimb cât am alăptat m-am îngrășat mult”. La mine acea diferență de 2 kilograme s-a păstrat și acum la 6 luni și jumătate de la naștere. 
În fine, nu despre asta vroiam să vă povestesc dar nu m-am putut abține. Vreau să vă arăt o tigaie care mă face fericită.

Îmi doream o tigaie cu care să pot găti fără ulei. Am mai avut un fel de grill pe care l-am folosit de 2 ori după care a ruginit. Acum știam exact că vreau ceva din ceramică. Mi-am luat această tigaie de la Careefour care are ceramică și pe care am dat 80 lei. Ca variantă mai era și Tefal dar era puțin mai scumpă.

De o săptămână o folosesc aproape zilnic. Pieptul de pui se face foarte repede și vita iese perfect pe această tigaie. Un alt mare plus ar fi faptul că este destul de mare încât să nu fie nevoie să stai prea mult lângă aragaz. 
O consider o investiție bună pe termen lung și dacă vreți un sfat … să nu o lăsați murdară prea mult timp și să nu folosiți buretele de sârmă.

Dacă tot era ca capitolul tigăi am găsit acest wok la ofertă. Costa doar 16 lei. M-am gândit un pic dacă să o cumpăr sau nu. Pe de o parte prețul era foarte prietenos dar parca wok era cam subțire și era și cam mare … Într-un final m-am decis și am luat-o. Eu mai pregătesc orez basmati cu sos de soia și legume iar faptul că este subțire încerc să o iau ca pe un avantaj pentru că totul se gătește mai ușor.


Sper că v-am făcut poftă de o mâncare sănătoasă! Ce părere aveți de noua mea tigaie cu ceramică? Vă încântă ideea?
Continue Reading