Black coat and bleached ripped jeans

Mă bucur de zilele astea frumoase şi cu un pic de soare să ies să fac câteva poze. Am atâtea lucruri frumoase să vă arăt încât cred că ar trebui să mai ţină vremea asta încă o lună. vedeta de astăzi este geaca neagră de la SheIn pe care am primit-o într-una dintre ultimele comenzi. Sunt de părere că trebuie să mă opresc asupra ei şi să vă spun cât de încântată sunt de ea. Îmi plac gecile mai casual care se pot purta toată ziua şi sunt potrivite pentru ce am eu nevoie. În momentul de faţă am nevoie de lucruri comode iar această geacă se potriveşte mănuşă.

Geacă – link
Blugi – link

În primul rând geaca este din fâş aşa că a fost extrem de potrivită zilele trecute pe ploaie. Are un guler mai bufant in care stă ascunsă o glugă subţire dar perfectă pentru ploaie. Eu m-am folosit de ea şi a fost de un real ajutor. Să ştiţi că acel guler înalt este bun şi pentru vânt pentru că îţi poţi băga năsucul acolo pentru că pe interior are un fel de blăniţă. Eu mi-am comandat mărimea L(majoritatea hainelor cumpărate după SheIn sunt L, cu mici excepţii M) şi îmi vine bine. La mâneci, pe interior, are un fel de elastic care împiedică vântul să intre. Nu este un elastic deranjant şi nu incomodează în nici un fel. Per total sunt foarte mulţumită de ea.

Am mai purtat aceşti blugi şi zilele trecută împreună cu vesta de blană(mai multe poze aici). Sper că v-aţi făcut o idee mai bună despre cât de drăguţi sunt şi de felul în care se aşează. Blugii sunt mărimea L şi sunt puţin elastici. Dacă vreţi să vedeţi ce mărime vi se potriveşte să verificaţi dimensiunile şi în funcţie de asta vă alegeţi mărimea. Eu sincer prefer blugii elastici sau măcar puţin elastici pentru că am şanse mai mari să încap în ei.

 
 
 
 
 
Ce părere aveţi despre noua mea geacă?
Continue Reading