Ieri am avut parte de o surpriză de început de week-end de la Yves Rocher Romania și am primit un colet cu produse primite spre testare.
În colet am găsit produse care mai de care mai drăguțe …. Apă de toaletă Flori de cireș, gel de duș cu ceai verde, fond de ten strălucitor, stilou corector pentru strălucire și tuș și abia aștept să le încerc!
Gelul de duș ceai verde din China are un miros foarte fresh și parcă puțin mentolat și abia aștept să îl folosesc și cu siguranță nu voi fi dezamăgită de el. Am observat și o mică schimbare la ambalajul gelului de duș și mai exact sistemul de deschidere de care toată lumea se plângea …. acum este ceva mai ușor de deschis și sincer îmi place mult mai mult aspectul asta pentru că pot spune că acest aspect era un mic minus al produsului!
Apa de toaletă Flori de cireș are un miros specific perioadei de primăvară și aș putea spune că este ușor dulceag. Observ că în această primăvară este un mic trend cu florile de cireș pentru că am văzut că și Nestea a scos un asemenea sortiment dar până acum nu l-am încercat însă am plăcerea să mă bucur de această apă de toaletă!
Tușul de ochi Smarald aștept cu nerăbdare să îl folosesc și sunt sigură că rezultatul va fi frumos. Singura problemă ar fi că nu prea am folosit tușuri colorate dar va fi o mare provocare. Am să îi fac și o mică prezentare cu prima ocazie.
Fondul de ten strălucitor m-a pus puțin pe gânduri datorită faptului că în primă fază m-am uitat puțin la cutie și nu puteam să intuiesc ce este în interior. După câteva priviri asupra ambalajului am văzut eticheta cu fond de ten strălucitor. Recipientul este de sticlă și cu pompiță iar asta îmi place foarte mult pentru că se poate doza cum trebuie produsul în așa fel încât să nu se risipească produsul. O mică problemă ar fi și anume că nuanța primită este cea mai deschisă iar eu am tenul puțin mai închis dar sper să rezolv cumva problema asta în așa fel încât să îmi pot forma câtuși de cât o părere și poate să mă bucur din plin de produs.
Stilou corector pentru strălucire promite să uniformizeze tenul, corectează imperfecțiunile și asigură un machiaj impecabil pe întreaga zi. Acest produs cred că va intra primul în rutina mea zilnică pentru că recunosc nu am mai folosit un asemenea produs și chiar promite multe. Am să vă țin la curent.
Gel cremă zero defecte am mari așteptări de la el pentru că până acum toate cremele folosite de la Yves Rocher s-au potrivit foarte bine cu tenul meu.