Tocmai și OLX sunt 2 site-uri de anunțuri. Eu personal le folosesc pe amândouă deși recunosc că OLX mi se pare puțin mai prietenos.
Autobronzant Alverde sau Balea ?!
Comparațiile între 2 produse sunt cele mai potrivite pentru că în acest fel știi ce poți alege pentru tine și care produs este mai eficient. E vorbesc din punctul meu de vedere și sper ca acest articol să vă fie de un real ajutor. Nu sunt pro solar și totuși nu pot să-mi expun picioarele albe la început de vară, așa că până când mă bronzez puțin, folosesc autobronzant pentru o culoare plăcută. De această dată am ales 2 autobronzante care le găsiți în DM.
Ripped Jeans
Acum o lună am plasat prima mea comandă pe Sheinside. Mi-am cumpărat de la ei o pereche de blugi rupți și observ că am făcut o obsesie pentru astfel de blugi. Surprinzător că de fiecare dată când intru pe site găsesc câte o pereche nouă și care parcă mă îndeamnă la o nouă comandă.
Investiti in … silicoane
Emisiunea Un show păcătos mă mai ține ocupată în miez de noapte … cu alte cuvinte chiar dacă nu este cea mai educativă sau frumoasă emisiune asta e. Pentru ca un astfel de show să aibă o pată de culoare este introdusă în scenă una, două asistente pentru a da o pată de culoare emisiunii. Asistentele din sezonul trecut erau … încerc să nu fiu răutăcioasă … una dansatoare/una anti talent sau altfel spus o siliconată/o tipă normală. Veți înțelege imediat ce vreau să zic.
Ana Maria Mocanu era asistenta roșcată care avea habar ce înseamnă dansul. Ea a fost printre asistente care nu avea silicoane dar a știut să danseze. A început să facă declarații că nu își va pune niciodată silicoane, că nu se va opera niciodată pentru că i se pare că este o suferință prea mare, etc. La sfârșitul anului trecut și-a călcat pe inimă și a apelat la serviciile unui medic estetician. Partea proastă a fost că cei de la Un show păcătos nu le-a mai prelungit contractul nici ei și nici Loredai Chivu. Investiția făcută în silicoane se face repede în showbiz așa că a prins diverse contracte. Să vă arăt câteva din rochiile pe care le prezintă.
Castigatoarea este ….
Am avut câteva zile în care m-am simțit foarte rău. Am răcit eu, copilul și soțul și pot spune că am avut o formă foarte urâtă de răceală. Acum pot spune că am scăpat parțial pentru că nu mai am febră dar am rămas cu o tuse destul de urâțică.
Am vrut să fac tot posibilul să mă țin de cuvânt și să anunț astăzi câștigătoarea așa cum am promis. La concurs s-au înscris 51 de persoane (1 comentariu a fost postat de 2 ori). Și câștigătoarea este …..
comentariul cu numărul 44
Oferta online Yves Rocher martie 2015
Oferta Yves Rocher pentru luna martie este valabilă în perioada 02 martie– 29 martie, inclusiv.
Detalii despre oferta Yves Rocher pentru luna martie 2015:
1. -50% reducere pentru un produs la alegere, cu
exceptia promoțiilor, a seturilor, a produselor cu bulină verde și a
produselor în ediție limitată. Reducerea se aplică celui mai scump
produs din coșul de cumpărături.
2. O surpriză din 4 la alegere, pentru o comandă de minim 39 RON:
– 1 rimel din 3 la alegere : Mascara Volum Vertiginos, Rimel Volum Elixir sau Rimel Sexy Pulp Extra Volum
– Geanta de weekend
– Lapte parfumat pentru corp Quelques Notes d’Amour
– Balsam Regenerator Nutriție Intensă pentru ten și gât Riche Creme
3. O surpriză din două la alegere, pentru o comandă de minim 99 RON.
– Apa de parfum Quelques Notes d’Amour
– Apa de parfum Moment de Bonheur
4. Livrarea este GRATUITA pentru comenzi de minim 99 RON.
În plus exista 3 oferta speciale de martie – pentru o comanda de minim 89 RON se pot achiziționa la un preț special:
1. Setul de Bijuterii Ametist, 25 RON
2. Set 4 Geluri de dus Jardins du Monde + burete, 30 RON
3. Eșarfa și brățara maxi, 25 RON
Shop … Shop … Shopping
Îmi place la nebunie să merg la cumpărături. Știu că nu sunt singura cu gândurile astea dar acum este momentul „nostru”.
Autobronzantul de la Alverde mi-l doream de mult timp și am așteptat să intre la vreo ofertă dar acest lucru nu s-a întâmplat. Am plătit 22 lei pe el și am așteptări mari de la el. Bețișoarele cosmetice de la Ebelin arată foarte bine și cred că își vor face bine treaba. Am dat 4,5 lei pe ele și sunt curioasă să văd dacă pot înlocui banalele bețișoare de urechi cu acestea. Îmi doream și un săpun Protex să îl folosesc când și când în paralel cu cel de la Balea.
Gelul de duș White Passion m-a atras din prima clipă și pot să spun că are un miros plăcut. Stick-ul de la Lady Speed Stick l-am cumpărat doar pentru că era la reducere și am dat aproape 7 lei. L-am făcut cadou mamei pentru că eu nu mai aveam un stick în așteptare. De vreo câteva zile mă tot durea gâtul și pentru că citisem numai review-uri bune despre spray-ul Gâtuleț fericit mi-am cumpărat unul. A costat 18 lei și este natural. Am mai cumpărat o cremă pentru fundulețul bebelușului pe care am dat 5,5 lei.
Produse consumate in februarie #2
Luna asta am încercat să procedez diferit față de lunile precedente. Am adunat toate produsele într-un colțișor pentru ca la sfârșitul lunii să le pozez grupat pe categorii.
Am lăsat pentru final șervețelele cosmetice Frotto de la LIDL. Este doar una din cutiile terminate. Nu mai are rost să spun că sunt bune. La final am lăsat dischetele Ebelin pe care le-am și înlocuit.
Fond de ten Ideal Flawless Avon review
A fost o perioadă în care nu am mai folosit produse Avon sau poate că nu am mai intrat în contact cu un reprezentant. Staţi fără grijă că mi-am revenit repede şi minunea nu cred că a durat mai mult de un an sau doi … ce mai contează.
Nu sunt o persoană care nu iese din casă fără fond de ten şi nici nu am foarte mari probleme cu tenul în aşa fel încât să fie nevoie de ceva cu acoperire mare. Ăsta este motivul pentru care am dat comandă de fondul de ten Ideal Flawless. Recunosc că primul motiv pentru care l-am ales a fost preţul de doar 22 lei(la ofertă) şi al doilea motiv a fost modul de prezentare.
„Tehnologia exclusiva Avon Invisbiblend are la bază pigmenți adaptați
nuanței naturale a pielii ce absorb lumina, oferind acoperire perfectă și un aspect impecabil din orice unghi. Efect: Oferă acoperire perfectă și invizibilă, fără efectul de „masca”. „
După cum am mai spus ambalajul este unul drăguț și puțin diferit față de fondurile de ten pe care le-am folosit până acum. Cred că se aseamănă mai mult cu o pudră. Cutia are 2 compartimente. Unul în care este fondul de ten și oglinda și în al doilea compartiment găsim burețelul cu care putem aplica produsul.
Când am început să îl folosesc am realizat că fondurile de ten sunt mult mai bune pentru că nu te bălăcești prin tot produsul ca acum. Pompița dozează atâta produs cât ai nevoie. La aplicarea fondului de ten poți folosi burețelul, pensula specială sau chiar degetele. Oricum ar fi după ce te atingi pe față atingi iar produsul și tot așa.
Acoperirea este mică și dacă aveți nevoie de o acoperire medie puteți încerca un corector sau chiar să folosiți un alt produs. Am curățat fața foarte bine, am aplicat o cremă și după 15 minute am aplicat fondul de ten. Eu am tenul mixt și pe nas se vede total inestetic … parcă aș avea o piele plină de cojițe peste care am aplicat fondul de ten. Nu se vede deloc bine deși înainte de aplicare nu se vedea nimic de genul. Pe restul feței a fost mai ok. Eu am folosit nuanţa nude şi aceasta mi se potriveşte perfect.
Factorul de proctecție nu este menționat nicăieri deci este inexistent. Vă recomand să aplicați o cremă cu factor de proctecție bună sub acest fond de ten.
Părerea mea este să vă reorientați spre un alt produs pentru că la banii ăștia găsiți și produse mai bune.
Gel de dus Balea sau Gel de dus Body Shoop!?
Îmi place să fac comparație între două produse așa că pentru astăzi am ales 2 geluri de duş de la 2 firme diferite. Eu am să vă spun la final şi alegerea pe care am făcut-o.
Gelul de duş Balea Balck Secret l-aş putea încadra în categoria produselor ieftine sau mai bine zis accesibile tuturor. Prețul unui astfel de gel de duş este în jur de 6 lei pentru 300 ml. În primul rând am fost atrasă de ambalajul produsului care are o notă aparte de eleganță. Următorul aspect de care am ținut cont a fost mirosul. Mirosul este un amestec de portocală și vanilie … Combinația mi se pare perfectă și nu pot să zic că predomină vreunul din arome mai mult.
Gelul de duş are culoarea este portocalie și o consistență cremoasă. După aplicare pielea rămâne hidratată și cu miros fin. Până acum am doar cuvinte de laudă și unul dintre regrete ar fi că este un produs în ediție limitată. Nota 10.
Gelul de duș Body shop cu fructul pasiunii l-aș putea încadra în categoria produselor scumpe(îl găsiți aici). Prețul unui produs asemănător este de 33 lei pentru 250 ml. Ambalajul este neschimbat de foarte mult timp dar îl consider perfect și recunosc că de cele mai multe ori l-am folosit în vacanțe. Mirosul este suficient de puternic încât să îl folosești cu cea mai mare plăcere. Făcând o paranteză eu consider că ambele produse au mirosul puternic și de cele mai multe ori le-am pus pe picior de egalitate.
Gelul de duș are o culoare de un mov deschis și are o consistență foarte densă. Diferența dintre cele 2 produse este că este suficient să pui câteva picături de gel de duș de la Body&Shop și te umpli de spumă. Nota 10






























