Produse consumate in martie

Nu știu cum se întâmplă dar mă mobilizez destul de greu în ultimul timp. Oricum ar fi am reușit să fac câteva poze la produsele pe care le-am consumat în luna martie.

Primul produs de care mă despart este rujul de la AVON Estra Lasting(vintage pink). Suspin pentru că mi-a plăcut mult atât consistența cât și culoarea lui de un roz nu foarte aprins. Cu sigurnață că am să-l cumpăr din nou dacă am să îl văd în catalog!

A venit momentul să mă despart și de luciul de buze de la Yves Rocher care mi-a plăcut mult și am avut impresia că l-am folosit foarte mult timp poate și din cauză că nu l-am folosit zilnic ci mai mult ziua. Nu este lipicios și persistă destul de bine pe buze … chiar mi-a plăcut!

Astăzi am terminat și prima loțiune de corp antivergeturi de la DM. Inițial am crezut că această cremă trebuie folosită doar pe burtică pentru că mă gândeam că doar ea ia proporții însă vorbind și cu alte mămici mi-au spus că trebuie să o folosesc și pe picioare, pe fese și pe sâni. Ăsta a fost motivul pentru care nu a ținut foarte mult această loțiune și din cauza faptului că mă dau de două ori pe zi! Îmi simt pielea hidratată și ăsta a fost motivul pentru care mi-am mai luat încă o cremă.

Recent am terminat și tratamentul împotriva căderii părului. Nu m-a impresionat cu nimic și nu am văzut nici o schimbare în comportamentul părului meu. Normal pe eticheta scrie că se folosește 30 de zile după care se ia o pauză. Prețul nu a fost foarte mare însă nu am să-l mai cumpăr pentru că nu mi-a plăcut deloc.

Crystalele de la Kalos le-am folosit pentru placă și eu cred că este un produs eficient și foarte bun dar în prezent am mai cumpărat un ulei de argan de la Avon așa că am să mă hotărăsc după asta ce produs am să mai folosesc. Oricum ar fi eu îl recomand.

Săpunul lichid de la Balea a fost foarte bun și frumos mirositor dar având un gramaj mic l-am terminat destul de repede dar mirosul de flori de cireș mi-a plăcut foarte mult. Încerc să diversific de fiecare dată așa că am să îmi iau un săpun cu un alt miros ca să nu mă plictisesc.

Am terminat și acest săpun lichid de la Balea care a fost foarte cremos și cu o cantitate generoasă.

Am terminat și această soluție de spălat pe față de la Oriflame care a fost foarte bună și care a fost foarte spornică. Un mic minus al acestui produs este că mi-ar fi plăcut să aibă o pompiță pentru a folosit mult mai ușor produsul.

Acestea sunt produsele consumate luna trecută și sper să vă ajute mica mea descriere!
Continue Reading

In asteptarea lui BEBE

A trecut o lună de la ultima ecografie și a trebuit să merg în vizită la medicul ginecolog. După cum știți sau dacă nu vă spun acum …. nimic nu este simplu în sarcina mea dar sprerăm ca totul să fie bine până la final și să vină Bebe ….

El este Bebe al meu iar luna trecută când am fost la ecografie nu se vedea foarte bine dar toate drumurile păreau să ducă către un băiețel dar luna asta după lungi și lungi căutări ale doamnei doctor am aflat că visul meu mi s-a împlinit și că Bebe este de fapt o Bebelușă și am fost în culmea bucuriei!

Ecografia a fost făcut săptămâna trecută adică la 17 săptămâni și 5 zile și am mai aflat că are 203 grame iar în rest totul este bine și decurge așa cum trebuie!

Nu vă puteți cât de bucuroasă am plecat de la cabinet …. nici nu eram însărcinată și îmi doream extrem de mult o fetiță … ba mai mult aveam și un nume pregătit încă de pe atunci așa că toate planurile se potriveau perfect!!!!

La o săptămână de la ecografie(adică astăzi) m-am simțit puțin rău … adică aveam mici dureri de burtă care au persistat câteva ore bune și m-am și prezentat la doctor pentru că nu știam ce se petrece. Am aflat că am un nodul fibromatos(de care știam) însă am fost anunțată că s-a mai mărit și ăsta ar fi motivul pentru care am aceste mici dureri și am primit un nou tratament pentru 10 zile!

Continue Reading

Costume de baie si lenjerie

Sunt sigură că în acest an nu voi mai putea să merg la plajă dar asta nu înseamnă că nu mă pot uita după costume de baie și lenjerie de corp.

De site-ul celor de la Astratex știam de acum un an însă am impresia că nu făceau livrări în România sau nu mai știu motivul pentru care am admirat produsele lor fără nici un fel de finalizare însă acum mă bucur că sunt și pe piața noastră. Cu siguranță că veți găsi niște produse deosebite pe site-ul lor așa că vă las să vă relaxați uitându-vă la câteva produse și dacă vă doriți mai mult puteți intra pe site-ul.

Care este costumul de baie preferat?
Continue Reading

Oferta online Yves Rocher martie

Recunosc că am pus cam târziu oferta online Yves Rocher dar puteți beneficia de ea până pe 6 aprilie 2014.

Oferta lunii martie cuprinde:
1. -35% reducere pentru un produs la alegere, cu excepția promoțiilor, a seturilor, a produselor cu bulină verde și a produselor în ediție limitată.
2. Pentru o comandă de minim 39 RON, o surpriză la alegere dintre:

  • set de 3 bagaje bordo
  • o cremă de ochi, la alegere din 3
  • rimel Volum Vertiginos (3 nuanțe la alegere)
  • o surpriză secretă

3. Pentru o comandă de minim 99 RON, o surpriză la alegere dintre:

  • Apă de toaletă Naturelle
  • Apă de toaletă Liliac Violet

De asemenea, pentru a sărbători primăvara, avem și 4 oferte excepționale:

  1. Set Lăcrămioare (Apă de toaletă, lapte de corp, gel de duș) la doar 69 RON, în loc de 120 RON. 
  2. Set 3 geluri de duș Jardins du Monde la 22,5 RON, in loc de 42 RON + Gel de duș Boabe de Cafea OFERIT CADOU
  3. Set machiaj, la doar 59 RON, în loc de 126,5 RON + mini mascara Sexy Pulp OFERIT
  4. Set nutritiv pentru piele uscată (cremă de ten, lapte reparator) la doar 49 RON, în loc de 99 RON + balsam de buze OFERIT.

Nu în ultimul rând, cheltuielile de expediere sunt oferite pentru o comandă de minimum 99 RON.

Cum vi se pare oferta lunii martie?
Continue Reading

Produse noi Yves Rocher

Ieri am avut parte de o surpriză de început de week-end de la Yves Rocher Romania și am primit un colet cu produse primite spre testare.

În colet am găsit produse care mai de care mai drăguțe …. Apă de toaletă Flori de cireș, gel de duș cu ceai verde, fond de ten strălucitor, stilou corector pentru strălucire și tuș și abia aștept să le încerc!

O primă părere referitoare la produsele primite înainte de a le folosi….. 

Gelul de  duș ceai verde din China are un miros foarte fresh și parcă puțin mentolat și abia aștept să îl folosesc și cu siguranță nu voi fi dezamăgită de el. Am observat și o mică schimbare la ambalajul gelului de duș și mai exact sistemul de deschidere de care toată lumea se plângea …. acum este ceva mai ușor de deschis și sincer îmi place mult mai mult aspectul asta pentru că pot spune că acest aspect era un mic minus al produsului!

Apa de toaletă Flori de cireș  are un miros specific perioadei de primăvară și aș putea spune că este ușor dulceag. Observ că în această primăvară este un mic trend cu florile de cireș pentru că am văzut că și Nestea a scos un asemenea sortiment dar până acum nu l-am încercat însă am plăcerea să mă bucur de această apă de toaletă!

Tușul de ochi Smarald aștept cu nerăbdare să îl folosesc și sunt sigură că rezultatul va fi frumos. Singura problemă ar fi că nu prea am folosit tușuri colorate dar va fi o mare provocare. Am să îi fac și o mică prezentare cu prima ocazie.

Fondul de ten strălucitor m-a pus puțin pe gânduri datorită faptului că în primă fază m-am uitat puțin la cutie și nu puteam să intuiesc ce este în interior. După câteva priviri asupra ambalajului am văzut eticheta cu fond de ten strălucitor. Recipientul este de sticlă și cu pompiță iar asta îmi place foarte mult pentru că se poate doza cum trebuie produsul în așa fel încât să nu se risipească produsul. O mică problemă ar fi și anume că nuanța primită este cea mai deschisă iar eu am tenul puțin mai închis dar sper să rezolv cumva problema asta în așa fel încât să îmi pot forma câtuși de cât o părere și poate să mă bucur din plin de produs.

Stilou corector pentru strălucire promite să uniformizeze tenul, corectează imperfecțiunile și asigură un machiaj impecabil pe întreaga zi. Acest produs cred că va intra primul în rutina mea zilnică pentru că recunosc nu am mai folosit un asemenea produs și chiar promite multe. Am să vă țin la curent.

Gel cremă zero defecte am mari așteptări de la el pentru că până acum toate cremele folosite de la Yves Rocher s-au potrivit foarte bine cu tenul meu.

Continue Reading

Comanda AVON (martie)

Recent am comandat niște produse Avon. Unele le-am luat pentru mine iar o parte pentru mama mea ca să i le ofer de 8 martie.

Îmi doream un gel de duș abraziv și am căutat de la Balea însă de câte ori m-am uitat nu am văzut pe raft deși unele fete am văzut că folosesc. Oricum am găsit unul de la Senses și are un miros plăcut și o textură ușor abrazivă. De cum l-am primit l-am și folosit și a fost o senzație plăcută. Tot zilele astea mi-am luat și mănuși de masaj destul de abrazive pe care le-am folosit pentru picioare în speranța că cu această ocazie voi scăpa de firele de păr care îmi cresc sub piele.

A apărut o gamă nouă cu caviar și am cumpărat o cremă de față și o mască gel pentru ochi cu caviar care sper să își facă câtuși de cât treaba și nu în ultimul rând mi se pare că am un ambalaj elegant și drăguț.

Am început să îmi cumpăr la fiecare comandă câte o loțiune de corp și sper să am timp să le folosesc înainte să expire. Mi-am luat o loțiune de corp cu magnolie roz si vitamine E care are 200 ml și miroase foarte bine.

Mi-am mai comandat și o pensulă pentru fard dar îmi va veni pe comanda viitoare. Am să v-o arăt după ce o primesc.

Vă plac produsele cumpărate? Voi ce produse Avon folosiți?
Continue Reading

Produse consumate ianuarie si februarie

Îmi cer scuze pentru că în ultimul timp am fost mai mult absentă și asta pentru că în ultimul timp sunt foarte lenoasă și parcă nu am inspirație …. nu știu ce să zic.

Această postare am vrut să o fac în luna ianuarie însă am tot amânat-o până când mi-am dat seama că s-a terminat luna și am zis să o las pe luna următoare.

Să vă povestesc acum despre produsele consumate și părerile pe care mi le-am format. Am terminat în sfârșit loțiunea de corp de la Balea Funky Jungle și spun asta pentru că nu mi-a plăcut absolut deloc și pentru că a avut 400 ml ceea ce m-a disperat și mi se părea că nu se mai termină o dată. Cu siguranță nu am să mai cumpăr acest produs. Găsiți aici și un review făcut pentru această loțiune.
După cum vedeți multe dintre produsele arătate sunt marca Balea  și asta pentru că pe majoritatea le apreciez … excepție făcând primul produs. Săpunul lichid de la Balea lapte și miere mi-a plăcut la fel de mult ca și celelalte săpunuri și nu îmi aduc aminte acum vreun săpun lichid de la Balea care să mă fi dezamăgit. Îl recomand cu drag mai ales că raportul calitate preț este foarte bun. Un alt produs este Gelul de duş cu guave de la Balea care mi-a plăcut atât de mult încât acesta este al doilea de acest tip şi l-aş cumpăra din nou dacă îmi sare în ochi. Şamponul Dove Dailz moisture este tot al doilea produs de acest tip şi am o părere bună despre el însă trebuie să recunosc că nu face minuni ci pur şi simplu îmi curăţă părul foarte bine. Oricum cred că îl voi schimba pentru că sunt în căutarea şamponului perfect.

Un produs pe care l-am folosit intens pe perioada rece a fost Balsamul de la Nivea cu cherry care şi-a făcut treaba foarte bine şi pe care am să-l cumpăr din nou şi de obicei o dată îmi iau de căpşuni şi următoarea dată de cireşe pentru a nu mă plictisi :). Este un produs bun şi poate fi folosit atât pe perioada de vară cât şi pe perioada de iarnă. Am terminat şi Apa de toaletă cu miros de lăcrămioare înflorite de la Yves Rocher pe care am folosit-o o perioadă destul de lungă. Recunosc că această apă de toaletă este perfectă pentru zilele toride de vară sau chiar primăvară însă am folosit-o până şi pe perioada mai rece şi asta nu m-a deranjat. Mirosul nu persistă prea mult şi are o aromă foarte fresh. Deşi nu am fost dezamăgită de acest produs nu-l voi mai cumpăra prea curând.

Am terminat parfumul Red Jeans – Versace care a fost o apă de toaletă foarte bună şi cu un miros plăcut. Acesta l-am primit cadou însă am văzut că este frecvent la ofertă şi consider că raportul calitate preţ este foarte bun. Mi-ar place să intru iar în posesia acestui parfum şi îl recomand cu căldură.

Vreau să vă vorbesc despre un produs care m-a impresionat şi pe care vreu să vi-l recomand şi vouă. Este vorba despre Apa de gură Listerine(verde). Îmi place mult să o folosesc şi îmi simt îmi rămâne un miros plăcut în gură şi o senzaţie de curat. Deşi are un preţ mai mare eu zic că merită să încercaţi măcar o dată şi nu o să vă pară rău. Nu este recomandată pentru persoanele care nu suportă lucrurile mentolate.

Sper să vă fi fost de ajutor!!!! Vă pup şi sper să ne revedem curând
Continue Reading

Noi cumparaturi

Zilele astea am fost la DM pentru că vroiam să îmi cumpăr o cremă antivergeturi pentru burtică. Am vorbit cu prietena mea care a avut gemeni și a folosit o cremă de aici și deși burtica ei a crescut foarte mult nu a avut nici un fel de problemă.

Am găsit imediat crema și am testat-o puțin pe mână și prima impresie a fost că nu este suficient de hidratantă. Am zis că oricum nu am burtica foarte mare și să încerc un tub iar dacă voi fi nemulțumită nu am să îmi mai cumpăr. Această cremă a costat 25 lei și are 200 ml.

Uitându-mă la raftul cu aceste creme am mai văzut câteva sortimente și am găsit și această cremă care era în varianta mini care este cu unt de cacao și mi s-a părut puțin mai hidratantă și am decis să iau și această variantă mică pentru a o testa. Crema are 50 ml și am dat 6 lei.

Am luat și un săpun lichid cu miros de flori de cireș pe care am dat 6 sau 7 lei.

Mi-am cumpărat revista Marie Claire pe care am dat 12 lei și avea cadou o mască de la Nivea Color CrystalGloss. Eu am mai cumpărat acum câteva luni această mască tot cadou la o revistă și am fost foarte mulțumită de ea. Oricum am luat ultima revista și chiar am avut noroc că am mai găsit-o avînd în vedere că revista au apărut pe 25 ianuarie.

Continue Reading

Sarbatorim Valentine’s Day sau Dragobete?

Eu cred că asta depinde pe cine întrebi … majoritatea lumii am observat că sărbătorește Sfântul Valentin iar Dragobetele este o zi oarecare însă dacă întrebi băieții vor spune că sărbătoresc Dragobetele 🙂

Până la urmă ne-am hotărât că toții îndrăgostiții(fie că vor sau nu) țin cont de această sărbătoare și ca urmare a acestui aspect …. că vor sau nu în această zi se fac cadouri diverse. Cadourile pot fi ciocolățele în formă de inimă, perne în formă de inimă, accesorii, rochii sau orice ți se pare interesant sau potrivit pentru jumătatea ta. Încerc să vă vin puțin în ajutor și voi veți decide dacă propunerile făcute sunt bune sau nu.

T-shirt factory au adăugat modele noi de tricouri, cu imprimeuri foarte haioase,
drăgălașe și deocheate, pentru toate gusturile care pot reprezenta cadoul perfect
pentru perioada de Valentine’s sau Dragobete. În plus pentru toate comenzile care conțin cel puțin 2 tricouri din categoria “De Dragoste” sunteți scutiți de taxele de transport.
perfectbijoux.ro
Nu știu vreo fată care ar refuza un accesoriu drăguț iar pentru asta Perfect Bijoux vine în ajutorul nostru cu foarte multe modele de coliere, cercei, inele sau seturi … asta în funcție de preferințe.
Kurtmann
Kurtmann oferă o gamă largă de îmbrăcăminte drăguță la prețuri accesibile și cu siguranță nu ai cum să intri pe site-ul lor și să pleci fără a plasa o comandă. Recent au adăugat peste 500 de modele ale magazinului Stradivarius.
In Puff
Dacă vrei te poți răsfăța In Puff pentru că veți găsi aici multe haine frumoase și elegante.
RubyFashion.ro
Ruby Fashion este un site de îmbrăcăminte și încălțăminte care anunță că păstrează și luna aceasta reduceri substanțiale!
Vă doresc să faceți alegea cea mai înțeleaptă!
Continue Reading

Oferta online Yves Rocher

Oferta online Yves Rocher este valabilă până la data de 09 martie 2014.
Detalii despre ofertele lunii februarie :

1. -40 % pentru 1 produs la alegere. Cu excepția promoțiilor, a
seturilor, a produselor cu bulină verde și a produselor în ediție
limitată.

2. O surpriză din 4 la alegere pentru o comandă de minim 39 RON :
-Ruj absolut : 2 nuanțe
-Un set de 3 mini-produse
-Cremă nutritivă de zi Nutritive Végétal
-O surpriză secretă în valoare de 129 RON

3. Pentru o comandă de minim 89 RON : Apă de parfum Comme une Evidence Oferită !
4. Cheltuielile de expediere sunt oferite pentru comenzi de minim 99 RON.
5. Pledul călduros – poate fi comandat la prețul de 12,90 RON, pentru o comandă de minim 99 RON

Continue Reading