Produse consumate în septembrie

Septembrie a fost o lună frumoasă și n-am făcut mare lucru. Surprinzător a fost că n-am folosit prea multe produse. După ce am făcut pozele și am început să scriu articolul am mai găsit niște măști de față care nu m-au dat pe spate și pe care nu vroiam să le mai păstrez până luna viitoare și totuși le țin pentru mine deocamdată. Să vă arăt produsele consumate luna trecută pentru că unele sunt chiar interesante.

Nu sunt multe, nici puține și totuși astea sunt. Trebuie să fiu sinceră și să vă spun că am fost dezamăgită doar de un singur produs. Am să vă povestesc câte puțin despre fiecare. Unele produse sunt în premieră la această rubrică, ca de exemplu crema de la The Ordinary, iar despre unele v-am tot povestit. Parfumul Desire de la Parfumuri celebre a fost parfumul perfect de zi cu zi.

Produse de îngrijirea părului

Kit-ul de șampon și balsam de la Triodeluxe mi-a ținut companie vreo lună și jumătate, dacă nu chiar 2 luni. Au niște cantități foarte generoase și le-am făcut și un review aici. Îmi păstrez părerile pozitive și chiar consider că este un șampon blând cu părul și un balsam care completează foarte bine șamponul. În privința culorii, consider că este eficient și chiar protejează bine culoarea părului. În schimb am fost nevoită să-l schimb pentru că îmi cade foarte mult părul. Am mai încercat și un balsam de la Nashi cu ulei de argan care a fost un produs normal cu un miros puțin mai înțepător.

Săpunul de la Balea este de nelipsit. Cam rar mi se întâmplă să mă orietez spre un alt produs. Mai sunt momente când nu reușesc să ajung în DM și atunci mai schimb gama. De obicei, când ajung în DM îmi cumpăr 2-3 produse ca să-mi fac stoc. Raport calitate/preț este excelent. Curăță foarte bine și îmi place și gradul lui de spumare. Un alt produs excelent este Scrubul de la Kueshi. Este blând cu pielea, îmi lasă pielea hidratată și este suficient doar 2 stropi din acest produs. Acest produs l-am primit într-o cutie Pick N Dazzle și nu știu de unde aș putea să-l achiziționez.

Rimelul de la Essence Lash Princess l-am luat din DM și am dat 18 lei pe el. Conturează genele foarte bine, le arcuiește și le oferă un volum foarte frumos. Nu-mi place că pe o perioadă mai lungă de timp mă trezesc neagră sub ochi. Nu știu cum se întâmplă de mă murdăresc. Nici n-aș ști dacă sunt un caz izolat doar că acest aspect mă face să-l folosesc ocazional. Mi-am dat seama că aceleași rezultate le pot obține cu Scandalash de la Melkior, iar genele arată perfect de dimineață până seara, iar conturarea sprâncenelor este perfectă.

Balsamul de buze de la Forever l-am primit în perioada rece. Este un balsam extrem de mentolat și nu mi-a plăcut să-l folosesc iarna. Am încercat să-l folosesc vara și nu mi-a plăcut cum îmi simțeam buzele. Nu-l recomand sau cel puțin nu a fost pe placul meu.

Acid Azelaic The Ordinary

Acidul Azelaic este eficient împotriva petelor solare. Mi-am luat foarte multe produse The Ordinary și am început să le folosesc cumva în primăvară. Când a început vara mi-a fost un pic teamă să le folosesc pentru că știam că nu este de glumă cu ele și că petele se pot accentua dacă nu folosesc protecție solară foarte mare. În concluzie, cantitatea mi s-a părut micuță. L-am folosit puțin inainte de primăvară și de vreo lună cealaltă jumătate. Nu pot să spun că am văzut vreun rezultat și oricum rezultatele se văd în timp. În schimb îmi place cum îmi rămâne tenul după folosire. Rămâne neted și foarte fresh. Nu simți că ai aplicat cremă pe față și îmi place mult de tot. Mă gândeam să-i fac un review mai complex.

Vitamina C de la ChildLife

Vitamina C este singurul produs consumat exclusiv de Cristina, fetița mea de 4 ani. În perioada asta este foarte bună atunci când au nevoie de o imunitate mai bună sau în combinații cu diverse tratamente. Consider că este un produs indispensabil atunci când ai copii și la farmacii se găsește cu minim 50 lei. Pe iherb.com costă 5,5$ și coletul ajunge din Anglia la poșta locală în doar 7 zile. Eu prefer să-mi fac stoc de acolo pentru că ies mult mai ieftin și este exact același produs.

Pe voi ce produs v-a impresionat luna trecută? Vă atrage ceva din produsele menționate?

You may also like

32 de comentarii

  1. Multe din produse , sincer , nu le.am folosit dar mi.ar placea sa le incerc . Imi place ca mereu ne spui parerea ta despre produse si asa putem sa ne decidem si noi daca sa le cumparam sau nu .

  2. E mare diferenta de pret la Vitamina C lichida pe care o folosesti. Merita sa iei de pe iherb sau, cand mai ai drum pe la Bucuresti sau constanta sau pe unde mai sunt, poti lua de la farmacia tei. Acolo costa putin peste 30 de lei.

  3. Pe mine m-au impresionat in mod placut produsele din gama Olive-cu ulei de masline pe care le gasesti doar online. Iar din lista ta ma tenteaza sapunul Balea pentru ca sunt innebunita dupa vanilie.

  4. Si eu am vrut sa imi iau produse de la the ordinary, insa tipa de la farmacie nu mi le-a recomandat pt dermatita pe care o am eu 🙁

  5. Ma tenteaza rimelul. Caut de ceva vreme un rimel natural, cu ingrediente naturale adica. Am un fel de alergie la o substanta din rimel si nu stiu la care. am incercat mai multe rimeluri si imi lacrimeaza foarte rau ochii dupa cateva ore de la folosire. Nici rimelul de la Yves Rocher, despre care se zice ca e bio, nu ma scapa de problema. de vreo 6 luni nu ma mai dau cu nimic de frica.

  6. Daaa, ai folosit ceva produse 🙂
    Cele de îngrijirea părului sunt tentante și mascara mi se pare interesant ca mod de prezentare. Și chiar îmi lipsește.
    The Ordinary arată super,
    Mulțumim pentru prezentare!

  7. Vara asta m-am îndrăgostit și eu de produsele DM și septembrie a fost luna in care am folosit cea mai multa crema de corp (am fost la plaja), iar cea de la DM a fost super ieftina și își face treaba excelent (cea cu factor de protecție 50).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.