Ce mi-am comandat de pe Bioaleea și cu ce mă răsfăț în prezent

Bioaleea este un magazin cu produse naturale și organice și mai ales vegane. Totul a început prin crearea unor produse pentru folosul familiei și ulterior ăsta a fost începutul unei afaceri cu produse de calitate. În urmă cu câteva săptămâni am primit un colet de la Bioaleea cu câteva produse. A fost un fel de dragoste la prima vedere pentru că toate produsele au fost mult mai interesante decât mai fi așteptat eu.

Cutie Cadou Parfumuri Essentiq

Îmi place să folosesc diverse arome pentru cameră ca să schimb un pic mirosul și să-l fac cât mai plăcut. Pentru că am folosit multe produse de acest gen, am realizat că cele mai eficiente sunt parfumurile cu bețișoare. Parfumul se eliberează treptat și mirosul este unul puternic și persistent. Când spun puternic mă refer la faptul că acel parfum se simte ușor în momentul în care pășești în încăperea în care este instalat odorizantul.

Cutia cadou Essentiq este una cu închidere magnetică. Este foarte cochetă și elegantă și este compusă dintr-un odorizant de cameră, bețișoare și parfum de cameră. Odorizantul cu Lapsang Tea & Tangerine ușor dulceag și fresh în același timp. Nu-mi sunt cunoscute aceste denumiri, dar mie îmi place mult mirosul. Se împletesc tare bine aromele și sunt efectiv cucerită de această combinație de mirosuri. Parfumul de Lime & Pară este la fel de interesant și plăcut. Îmi place să-l folosesc înainte de a avea musafiri pentru a reîmprospăta mirosul casei.

Această cutie este perfectă pentru un cadou delicat. Mie mi-ar plăcea să primesc un cadou de genul și după terminarea celor 2 parfumuri de cameră, cutia poate fi de un real folos pentru depozitarea diverselor lucruri.

Crema de ochi cu Centella

Crema de ochi antiage ameliorează procesului de îmbătrânire a pielii și de formare a ridurilor, ajută la păstrarea aspectului proaspăt, sănătos și tineresc al pielii. Crema acționează eficient asupra țesutului conjunctiv al pielii din jurul ochilor și îi îmbunătățește structura.

Crema este îmbogățită cu acid hialuronic, extracte de ovăz, aloe vera și ximenia, ulei de macadamia, argan, avocado, rodie, unt de shea, emulsificatori pe bază de plante, bioflavonoide de grapefruit, vitaminele C și E, steroli din plante, alantoină, pantenol și bisabolol.

Ambalajul mic, cochet, cu ingrediente foarte bune și cu un sistem de dozare precis al produsului m-a convins. Îl folosesc de 2 ori pe zi și sunt tare încântată de el. Crema are 15 ml și produsul se dozează prin simpla apăsare. Dozarea produsului este foarte precis și nu se risipește nici un pic de produs. Textura este una lejeră care se absoarbe imediat în piele. Ca sp vezi rezultatele unei creme de ochi, trebuie s-o folosești o lungă perioadă de timp. Eu îmi îmi pielea hidratată și luminoasă și asta este tot ce contează.

Cremă de față cu protecție solară pentru copii

Copiii au nevoie de creme cu protecție solară cu SPF 50 obligatoriu. Bronzul nu este bun pentru piele și protejarea pielii lor de razele soarelui este foarte importantă. Trebuie să avem grijă ca ei să fie cât mai protejați de soare și pentru asta trebuie să reaplicăm crema o dată la 2 ore dacă suntem afară. În momentul în care mergem la plajă se schimbă situația puțin și trebuie reaplicată crema după ce ieșim din apă obligatoriu.

Eu am vrut o cremă cu SPF 50 pentru față, în special. Vroiam să o aplic ori de câte ori o scot afară și încerc să respect cu rigurozitate acest tratament. Crema are o textură ușor lichidă, de un alb mat care se întinde ușor și nu lasă o piele grasă. Este foarte interesant că nu lasă pete albe la suprafața pielii. O dată intrată în piele, crema își face treaba și până acum nu sunt semne că soarele și-ar fi pus amprenta pe chipul fetiței mele.

Crema are un filtru solar natural și mineral, fără filtru solar chimic. Este o cremă fără parabeni, fără parfum, testată BIO și este un produs vegan. Recomand tuturor mămicilor cu copii crema asta și nu uitați cât de importantă este această cremă pe perioada verii și nu numai.

Ce produs v-a atras atenția din cele comandate de mine de pe Bioaleea?

You may also like

14 comentarii

  1. dintre toate produsele astea cel mai tare mi-a atras atentia crema cu factor de protectie pentru copii. Anul asta merge si nepotica mea pentru prima data la mare si tot caut un produs bun. Momentan adun pareri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.