2 Outfit-uri purtate în vacanța de Paște (OOTD)

Vacanța de Paște mi-am petrecut-o la munte. Îndrăgostită de Zina Bran, am ales o vilă în zonă. N-a fost alegerea mea, am fost cu un grup mai mare și toată lumea a optat pentru această locație. Satul Cheia din Moeciu de Sus a fost gazda noastră pentru această vacanță.

Vila în care am stat a fost ok deși aș prefera să nu vorbesc despre ea. A avut și părți bune și mai puțin bune. Cred că așa ne-a fost norocul. Vremea n-a fost tocmai prietenoasă și vineri a plouat cam toată ziua. Restul zilelor a fost o vreme mai bună doar că dimineața și seara este destul de rece. Evident, doar eram la munte!

Eu am plecat de acasă cu un troler plin ochi doar pentru mine. Știam că trebuie să mă limitez la el pentru că așa m-a rugat soțul. “Stăm 3 nopți/4 zile … n-ai nevoie de foarte multe lucruri“. Evident că eu mi-am luat și câteva haine noi cu mine pe care să le port sau chiar să le pozez într-un decor frumos! 2 dintre acestea vi le arăt acum și 2 vi le voi arăta zilele următoare.

Primul outfit purtat în Brașov

În prima zi de Paște am spart câteva ouă și apoi am plecat în vizită în Brașov în Piața Sfatului și să vizităm Biserica Neagră. Pentru că vroiam să mâncăm undeva în zonă, am ales Bella Muzica. Este în dreptul bisericii negre și dacă îi dați o căutare pe waze sau google maps sunt convinsă că veți putea ajunge acolo. Mie mi-a plăcut locația și o parte din poze le-am făcut în restaurant și o parte le-am făcut în curtea vilei în care am fost cazată.

Bluză – link

Blugi – link

Bluza are broderie în partea de sus și după ce se termină această broderie este un material cu dungi. Îmi place mult și faptul că în dreptul mânecilor are elastic. Îi dă un aer aparte și chiar îmi place mult de tot cum se așează.Blugii purtați sunt la fel de perfecți. Broderiile acelea sub formă de trandafiri sunt făcute ușor în relief și puteți simți fiecare petaă. Materialul este elastic și sunt suficient de lungi. Mie îmi vin până la gleznă. Nu au cusătură în parte de jos și par a fi nefinisați. Ador combinația asta și cu siguranță mă voi mai îmbrăca așa.

Al doilea outfit comun purtat în curtea vilei

Al doilea outfit este unul domun și nimic ieșit din comun. Este o bluză neagră, mulată pe corp care are un umăr gol. În dreptul pieptului are un material dublat și poate fi purtată și fără sutien. Aș putea să spun că bluza nu este extraordinar de spectaculoasă. Vroiam o bluză neagră simplă care să fie ușor de accesorizat și purtat și totuși nu este ceea ce mă așteptam eu să fie.

Bluză – link

Blugi – link

Blugii sunt chiar perfecți. Sunt subțiri și potriviți pentru vremea asta călduroasă. Sunt roși în partea din față în 4 locuri așa cum se poate vedea în poze și sunt suficient de lungi. Materialul este ușor elastic, mai puțini elastici ca primii, dar suficient cât să ia forma corpului și să se așeze frumos. Cred că vor fi cei mai purtați în această perioadă.

Ce outfit vă place din cele 2?

You may also like

22 de comentarii

  1. bluza gri cu aplicatie din dantela imi place mult de tot. I-as fi luat-o cadou cumnatei, dar nu mai au L pe stoc. Mai este doar masura M care sigur nu ii vine.

  2. Primul. Nu stiu, dar eu asociez termenul outfit cu ceva deosebit, usor altfel decat restul lumii sau decat imbracamintea uzuala, nu cu o costumatie gen blugi plus bluza/tricou, pe care 6 miliarde din cele sapte-opt miliarde ale lumii care probabil o poarta in acest moment… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.