De Valentine’s Day se poartă bijuterii din argint

Încă din adolescență am făcut o obsesie pentru bijuteriile din argint. Mi-au plăcut și am fost atrasă de acest metal aproape inexplicabil. Părinții mei preferau aurul și încercau să-mi inducă și mie ideea că aurul este mult mai potrivit pentru mine, dar eu am avut o personalitate mai puternică și mi-am dorit să fiu puțin altfel. Sau poate că am vrut să mă aliniez trendului adolescentelor în compania cărora îmi petreceam o mare parte din timp.

Bijuteriile argint vs Bijuterii aur

Bijuteriile de aur sunt foarte frumoase. Am și eu câteva perechi de cercei și lănțișoare pe care le țin frumos în cutiuțe speciale de teamă să nu se pună praful pe ele. Nu le-am mai purtat de foarte mult timp și le țin în sertarul noptierei mele ca pe un trofeu. Până nu demult aveam și cerceii de aur pe care i-am purtat eu când eram mică. Mama tot spera ca eu să-i pun fetiței mele, dar eu am avut alte preferințe.

Bijuteriile de argint sunt mai accesibile ca și preț. Principalul motiv pentru care eu m-am orientat către aceste bijuterii este că le puteam schimba în funcție de vestimentație sau de starea mea de spirit. Evident că am cercei preferați pe care-i port mai tot timpul, dar ocazional folosesc și alte perechi de cercei care au modele mai speciale.

De ce să oferim cadou bijuterii din argint

Bijuteriile din argint sunt mult mai accesibile ca și preț comparativ cu cele de aur. Acestea pot fi cadoul perfect și cu siguranță aveți șanse mari să faceți economii dacă alegeți ceva din argint și în plus, veți mai rămâne și cu ceva bani pentru o cină romantică cu care se va sfârși ziua.

Evident că fiecare își cunoaște sau ar trebui să-și cunoască jumătatea și să știe cam ce i-ar plăcea sau ce și-ar dori. De exemplu, iubitul meu soț știe că eu ador cerceii rotunzi.  Am foarte multe modele de cercei rotunzi și descopăr mereu modele noi care îmi plac și pe care mii cumpăr. Un alt model care mă avantajează sunt cerceii lungi sunt puțin mai lungi. Nu prea port cercei care stau pe lobul urechii.

Un alt exemplu bun ar fi seturile din bijuterii din argint. Un astfel de set crește ușor valoarea cadoului, dar dacă persoana iubită merită cei mai bun. În primul rând este mult mai frumos și elegant să vii în fața iubitei cu un set complet de produse. În felul ăsta atunci când va veni vremea să-l poarte va fi mult mai elegantă dacă cerceii vor fi asortați cu colierul și brățara.

Voi ce fel de bijuterii preferați să purtați?

You may also like

10 comentarii

  1. cercei rotunzi – dragostea mea. Am sentimentul de deja-vu. Cred ca ti-am mai zis ca specialistii nu-i recomanda pentru formatul fetei mele, dar mie imi place cum imi vin. Argint sau aur, nici nu conteaza. Rotunzi sa fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.