Iubesc culoarea neagră și asta se reflectă în ținuta mea

În perioada adolescenței aveam haine de culoare neagră în proporție de 60%. Iubeam enorm de mult culoarea asta și dacă mai apărea vreun tricou care avea o dungă în plus față de ce aveam eu în dulap, îmi luam. Acum port mai rar haine negrea sau le combin cu altele mai colorate. De această dată am avut noroc că nu mi-au ieșit în cale blugii negri pentru că eram neagră din cap până-n picioare.

Geantă – link

Vesta neagră am mai purtat-o și cu alte ocazii și dacă dați căutare pe blog, o găsiți cu siguranță. este tot după un site asiatic și arată extraordinar de bine. O port ori de câte ori prin ocazia. Știu că s-a cam răcit și nu mai este de vestă. Eu am purtat ținuta asta acum vreo săptămână și puțin când încă soarele mai emana și puțină căldură și nu era doar cu dinți.

Geanta a fost una foarte vânată pentru că modelul este foarte interesant, potrivită pentru multe outfituri și, deși nu pare, este chiar încăpătoare. Are un mâner care o poate face drept geantă de mână, dar și o curea care o face purtabilă pe umăr sau tip poștaș. Eu sunt tare încântată de ea și mă bucur mult că am dat peste ea.

Având în vedere că este o ținută casual, o sticlă de cola este absolut perfectă în poze. Este băutura mea preferată și chiar dacă știu că este dăunătoare pentru organism, că are zahăr și că îngrașă, nu prea am reușit să renunț la ea.

 

You may also like

42 de comentarii

  1. Deci te ador, îmi place la nebunie ce porți. Ai niște piese foarte frumoase și chiar este într-adevăr o ținută casual.

  2. Si mie imi plac gentile de pe dresslily, mi-am comandat doua pana acum. Tinuta ta e foarte chic, genul street-style casual. Vesta de blana pare foarte calduroasa si arata tare bine 🙂

  3. Si eu sunt fan negru! Am o geanta neagra de piele, o port mereu mereu, mi-am luat zilele trecute o blanita neagra la fel de frumoasa ca a ta, iar la bluze optez negru, dar cu aplicatii, desene, mesaje!
    Imi place mult negrul la haine si nu o consider o culoare trista.

  4. si mie imi place negrul mai mult decat prevede legea. Oricum blondelor le sta bine in negru, se stie. Geanta nu mai e pe stoc sau nu o vad eu? Ca era misto daca are bareta ajustabila si merge sa o faci si crossover.

  5. Imi place tinuta ta foarte mult! Caut o astfel de vesta de foarte mult timp si cred ca acum ia venit randul pentru ca mi se pare perfecta pentru toamna.

  6. Ne place negrul, fiindca in general pica bine cu orice. Imi place vesta super mult ( de unde am scoso pe asta:D ) Intotdeauna mi-au placut alegerile tale si iti vin foarte bine.

  7. Si mie imi place negru, dar sa stii ca nu am asa multe haine negre. Nu stiu de ce, insa prefer mai mult culori. Desi o geanta neagra si o pereche de botine negre mi se par absolut necesare!!!

  8. Eu nu sunt mare fana negru, singura data cand am purtat negru mai mult a fost cand a murit bunica si a trebuit sa merg la cumparaturi, pentru ca nu aveam nimic negru in garderoba.
    Totusi imi place sa admir oamenii carora le sta bine in aceasta culoare, adica si pe tine, pupici

  9. Can aveam si eu mai putini ani, adoram culoarea neagra! Acum, nu prea o mai port asa des! Mi se apre ca ma imbatraneste! Dar tu esti tanara si o frumoasa! Iti sta foarte bine in negru! Imi place mult gentuta pe care ti-ai cumparat-o! Felucutari pentru alegere!

  10. Imi place mult cum ai accesorizat tinuta. Negrul este si culoarea mea preferata cand vine vorba de haine. Mi se pare ca se potriveste in atat de multe situatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.