Beauty box Pick N Dazzle (al patrulea colet)

Acum 4 luni m-am abonat la adorabila cutie cu bunătăți de la Pick N Dazzle. Cu timpul am învățat lucruri noi și felul în care să-mi pot alege cât mai bine produsele pe care mi le doresc. Cu 5 zile înainte de a primi cutia intru pe site la planurile mele și acolo unde scrie adăugați un produs urgent alegeți categoria din care vă doriți produse. Produsele primite în viitoarea cutir vor fi cu siguranță din categoriile alese. Puteți alege 4 sau 5 categorii și eu am aplicat exact această metodă și drept urmare, produsele primite au fost exact cele pe care eu mi le-am dorit. Diferă doar firma de la care urma să le primesc.

Beauty box Pick N Dazzle Septembrie

Mi-am ales 5 categorii de produse. M-am gândit bine ce mi-aș dori și am bifat acolo produsele dorite. În acest fel se ține cont de profilul de frumusețe completat la înregistrarea pe site și totuși primesc doar produse din categoria dorită. Din câte știu eu, în aceste cutii se primesc 4 – maxim 5 produse și totuși eu am găsit 6 produse!!!!

Pensulele Teeez sunt marcă proprie Pick N Dazzle. Eu mai am o pensulă de la această firmă și mă împac tare bine cu ea. Este o pensulă bună care rezită foarte la spălat. Îmi doresc să mă apuc de un curs de make up și pentru asta am nevoie de pensule bune. Am considerat că am nevoie de acest gen de pensule și am bifat ca și produse pe care mi le doresc în cutie o pensulă oricare ar fi ea și am primit cele 2 pensule.

Am primit o pensulă pentru fond de ten și una pentru pudră. Amândouă fac echipă bună și mă bucur mult că mi-am îmbogățit setul de pensule cu încă 2. Prețul pensulei de fond de ten este 36$, iar cea de pudră este 34$. Numai din prețul acestor 2 pensule am depășit prețul pe care l-am plătit eu pe cutie.

Tratamentul de unghii de la Sally Hansen este un alt produs mult dorit. Am auzit că este foarte eficient și îmi doresc să mă conving și eu de acest lucru. De aproape un an îmi fac unghiile cu ojă semi permanentă și mai am câteva zile sau chiar o săptămână în care le mai las să respire și în tot acest timp folosesc diverse tratamente și le las să respire. Sunt tare curioasă de el și aștept să-l pot folosi.

Blush mat Miss Cop este un blush cu finish mat și 3 nuanțe foarte frumoase și purtabile. Nu l-am deschis și nu l-am aplicat încă. L-am lăsat în cutiuță până când îi va veni rândul. În momentul în care îl voi desface, voi începe să-l folosesc intensiv!

Penseta am primit-o ca urmare a dorinței mele. Eu am bifat că mi-aș dori să primesc un accesoriu. Când am făcut această alegere m-am gândit la un burete de silicon alb. Văzusem eu ceva la fete, dar nici eu nu știam exact ce vreau. Am primit o întrebare pe mail referitor la această alegere a mea și drept concluzie am primit această pensetă pentru că mi s-a explicat că acel produs nu este ceea ce cred eu că este. I-am transmis doamnei să-mi  pună o pensulă în locul acestui accesoriu și se pare că am primit o pensulă în plus și am primit și penseta pe post de accesoriu.Șamponul Mades l-am primit în varianta travel size. Am primit și o mască de la o firmă asemănătoare și le voi combina. Sunt curioasă de el și sper să ne înțelegem bine.

Mostre cadou primite în fiecare cutie Pick N Dazzle. În fiecare cutie se găsesc 4 – 5 mostre şi sunt foarte folositoare atunci pentru a descoperi produse noi şi a vedea cât de potrivite sunt pentru tenul-corpul tău!

You may also like

15 comentarii

  1. Si eu am un an de cand sunt abonata la ei. Penseta este o adevarata bijuterie, iar blush-ul il am in varianta 01 si ma impac foarte bine cu el. Rezista si are un finish natural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.