Bluză cu dungi Nashville(OOTD)

Sâmbătă am ieșit la un suc și pentru că a fost o zi specială, m-am gândit să mă îmbrac și eu frumos. M-am tot gândit dacă să ies într-o rochie sau să folosesc o pereche de blugi. M-a liniștit scumpul meu soț care a zis că vom sta pe terasă și ca să se asigure că nu încep să mă plâng de frig, să mă îmbrac ceva mi bine. Mi-am amintit de una dintre cele mai noi bluze primite și am zis să construiesc o ținută în jurul ei.

Bluză – link

Cercei – link

Geantă – link

Bluza cu dungi îmi vine la fix. Dacă aș fi fost cu un centimetru mai plinuță nu s-ar mai fi văzut așa de bine. Îmi place mult de tot cum se așează și cel mai mult îmi place că am un umăr descoperit, prins cu un fel de panglică. Acel accesoriu din partea de sus o face foarte interesantă și trebuie să recunosc că m-am simțit foarte bine în ea. Trebuie să aveți grijă când alegeți mărimea și să verificați dimensiunile. Materialul nu este deloc elastic și din acest motiv trebuie să alegeți o bluză care să vă vină perfect. Eu mi-am luat un L, în condițiile în care port un M european.

Geanta este pe locul 2 în topul preferințelor mele. Evident că bluza este în topul clasamentului. Materialul este foarte bun și plăcut la atingere. Este un fel de piele moale gri cu accesorii maro. Geanta este una de mărime medie și singurul lucru care mă deranjează la ea este faptul că nu are nici măcar un buzunar în interior. Poate fi purtată de mânere și ținută în mână sau chiar pe umăr pentru că vine la pachet cu 2 barete.

Cerceii mari și rotunzi sunt preferații mei. I-am găsit la un preț extrem de mic și nu am vrut să-i ratez. sunt foarte ușori și de efect. Am văzut că s-a epuizat stocul într-un timp foarte scurt.

Am asortat întreaga ținută cu o pereche de blugi rupți. Nu mai știu exact de unde i-am luat, dar din câte îmi amintesc sunt de pe SheIn și cu pantofii pe care i-ați tot văzut în ultima vreme. Sunt cei mai comozi și mai eleganți pantofi și din acest motiv apelez mai tot timpul la ei.

Credeți că este o ținută prea simplă?

You may also like

24 de comentarii

  1. Nu e simpla deloc, ba in viziunea mea putea fi simplificata. Nu imi plac acei ciucurei care atarna de bluzita, eu as fi renuntat complet la ei, iar la geanta ma enerveaza partile maronii. Se asorta perfect cu tonul tinutei, dar fara maro. Nu stiu, sau poate nu imi place mie combinatia. Oricum, geanta e misto.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.