5 motive pentru care lipiciul nu ar trebui să lipsească din orice birou

Lipiciul reprezintă o pastă lipicioasă care se întărește la contactul cu aerul. Acesta se folosește la prinderea sau unirea a două sau mai multe obiecte. Lipiciul se găsește sub formă de aracet, super-glue și adeziv. Adezivul este o substanță mult mai puternică decât lipiciul. Acesta este folosit la lipirea obiectelor mai dure din lemn, piele, plastic sau cauciuc.

O mai bună organizare la birou

Biroul de la locul de muncă este acel spațiu în care ne petrecem cea mai mare parte a zilei. Biroul fiecărei persoane este asociat cu personalitatea celui care îl ocupă. Un birou corect organizat ne va ajută să ne facem munca mult mai ușoară și va atrage aprecieri din partea celor din jur. Pentru ca biroul nostru să fie cât mai bine organizat avem nevoie de mai multe obiecte folositoare. Lipiciul este unul dintre accesoriile de birou pe care trebuie să îl avem în sertar. Munca de la birou presupune multă hârțogăraie și oricât ai încerca să îți amintești unde ai pus fiecare document este dificil dacă nu ești bine organizat.
Sistemele de organizare și de arhivare dau greș uneori. De aceea dosarele fizice sunt baza păstrării în siguranță a documentelor de la birou. Ordonarea cronologică, pe luni și ani a actelor vă va ajuta să găsiți mult mai ușor ceea ce aveți nevoie. Folosind un lipici puteți atașa luna aferentă documentelor fiecărui dosar. Foile depuse în dosar trebuie lipite unele de celelalte pentru a nu se pierde. Pentru un proiect nefinisat și asupra căruia trebuie sa reveniți, lipiciul se dovedește util.
Puteți adăuga un memento lipind sticker cu datele esențiale asupra cărora veți reveni. Pentru a ști cu exactitate ce documente se regăsesc în fiecare sertar al biroului puteți folosi un lipici și o bucată de hârtie pe care menționați produsele sau documentele care se regăsesc în acel sertar. Găsiți aici mai multe accesorii pe care le putem folosi la birou și nu numai.

Economisiţi timp şi bani

Piața accesoriilor pentru birou ne pune la dispoziție o gamă variată de produse care ne ajută să facem mici economii. În plus, nu vom mai pierde timpul cu căutarea mai multor tipuri de accesorii. Este uimitor cât de mult te poate ajuta un lipici sau un adeziv. Prețul acestora este foarte mic și pot fi folosiți la diferite tipuri de materiale. Există o gamă mare de lipici care vă poate ajunge o mare perioadă de timp. Spre exemplu, un tub de lipici lichid 50 ml office point poate fi folosit mai bine de 50 de aplicări, în funcție de suprafața care necesită a fi lipită. Fiind prevăzut cu un burete care poate fi spălat pentru a evita situațiile în care soluția poate rămâne lipită de acesta.

Repara-ți rapid și sigur accesoriile și mobilierul de la birou

Adezivul este o substanță care lipește  foarte ușor corpuri mai dure. O ruptură a scaunului de la birou poate fi reparată folosind un puternic lipici universal. O hârtie ruptă poate fi lipită cu un lipici solid și refăcută de parcă nu ar fi avut de suferit.

O situație jenantă de la birou, poate fi salvata cu lipici

Femeile emană eleganță la birou și trebuie să arate impecabil. Ar fi neplăcut să ți se rupă dresul sau tocul pantofului chiar înainte unei prezentări importante. Un bun lipici sau un adeziv puternic pot repara stricăciunea.

Crearea de accesorii festive la birou

Paștele, Crăciunul sau aniversarea unui coleg nu pot trece fără a fi sărbătorite. Poți ambala foarte ușor la un cadou folosind un lipici sau poți crea o felicitare hand-made care va fi foarte apreciată. Lipiciul și adezivul sunt accesoriile obligatorii din sertarele oricărui birou care va pot ajuta atât în situațiile plăcute cât și în cazul celor mai puțin plăcute.

Ai vreo amintire în care te-a scot lipiciul din impas?

You may also like

17 comentarii

  1. Lipiciul poate fi folositor atunci cand iti faci unghiile si nu vrei sa te murdaresti. Il dai pe deasupra cu o pensula si apoi le vopsesti, poti sa faci si genul de marble nails daca vrei pentru ca lipiciul protejeaza degetelele. La final il desfaci si te bucuri de o manichiura noua!
    Bine, acum depinde de ce fel de lipici vorbim. Al meu este de la BIC vechiul „aracet” 😀 Aveam si din acela stick, dar era cam slabut. Multumesc de comment pe blog! Asa te-am descoperit. M-am abonat la instagram, ti-am dat Like pe facebook si o sa-mi dau subscribe la casuta de abonati sa te urmaresc in continuare. Imi place mult blogul tau!

  2. fara putin lipici nimic nu e posibil,ce faci daca trebuie sa lipesti ceva sau sa lipesti o scrisorica ce doresti sa o trimiti:)

  3. Cred ca nu numai dintr-un birou ci si din casa. Eu am avut nevoie de curand de lipici, stiam ca am, am cautat peste tot si nu l-am mai gasit. Probabil il aruncasem intre timp.

  4. Situația jenantă expusă de tine m-a făcut să mă gândesc serios să-mi iau și eu un lipici la birou. Am avut o experiență neplăcută cu un toc rupt la birou…

  5. Stii ca ai dreptate? Am patit-o la birou sa mi se rupa o sanda. Am simtit ca mor de ciuda si de teama ca nu puteam ajunge acasa. Norocul meu a fost ca aveam o colega care era inarmata cu de toate, inclusiv adeziv.

  6. Nu chiar lipiciul, dar un scoci. Am lipit jaluzeaua de pervazul ferestrei, că trecea soarele printre fâşii. 😀 Toate accesoriile de birou să vină la mine. 😀

  7. cand eram la birou, le aveam organizate toate dupa cum doream eu, nu le misca nimeni…acum este mai greu…acasa le muta toti cum doresc :)…chiar azi am luat un lipici, nu stiu daca e alegerea cea mai buna, cred ca imi trebuia unul mai tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.