Tehnici SEO care te ajută să ai un site mai bine optimizat

SEO este un domeniu vast pe care nu-l cunosc. Nu pot să mint să spun că-s vreo expertă, când realitatea spune altceva. Despre SEO am auzit acum maxim 6 luni și de atunci tot culeg informații. Îmi pare rău că nu am aflat de acestea de mai multă vreme.

seo-1906465_960_720-minBlogul meu a fost inițial pe blogspot și niciodată nu m-am gândit că ar fi o regulă după care să scrii, astfel încât Google să îți scoată site-ul în evidență și să direcționeze cititorii către tine. Eu am scris după cum mi-a trecut mie prin cap. În viața de zi cu zi sunt o persoană agitată care se apucă de 100 de lucruri și termină 80% din ele. Cam așa sunt și pe blog, sau mă rog, eram.

La scurt timp după ce am trecut pe domeniu am început să coleg informații. Ce-i drept, am luat legătura și cu o firmă  care s-a ocupat puțin de promovare SEO. De aici un pic, de acolo mai multe și puse cap la cap, am ajuns să scriu un articol mai bine structurat. Vreau să punctez câteva tehnici pe care le-am învățat care vă pot ajuta să urcați în căutările Google și să apăreți în primele pagini.seo-help-min

Conținutul original și interesant

Este nevoie de un conținut bun, bine documentat și frumos structurat. Nu trebuie să arunci niște informații într-un articol pentru că cel care ajunge pe blogul tău, intenționează să afle cât mai multe lucruri despre un subiect anume și din acest motiv, ar fi indicat să găsească multe informații folositoare în articolul tău.

Idei inedite și titluri atrăgătoare

Toată lumea vorbește despre această regulă. În realitate funcționează și poți atrage pe cineva pe blog doar prin titlu. Acesta trebuie să fie în concordanță cu subiectul scris pe blog. Dacă cineva intră pe blog să citească despre „Delicioasele savarine însiropate” și tu ai scris despre pizza, atunci nu este ok deloc. Este important ca cititorul să petreacă cât mai mult timp pe blog și să fie curios să citească cât mai multe articole.

Activitate intensă în Social Media

Trebuie să fii activ pe cât mai multe rețele sociale. Facebook aduce foarte mult trafic și nu uita că este gratuit. Te poți bucura de o promovare gratuită și la fel poți face și pe Google plus, Instagram, Pinterest, Bloglovin sau Twitter. Dacă din fiecare rețea de socializare îți vin măcar 5 persoane pe blog, tot este ceva. Dintre toate aceste programe, Bloglovin nu l-am putut înțelege și nu sunt activă deloc acolo. Le-am trecut în ordinea preferințelor mele.

Adaugă în articol titluri și subtitluri

Articolul trebuie să fie scrie după câteva reguli. În mod logic, înainte de ate apuca de scris, trebuie să te gândești cam cum vrei să fie articolul. Să-i poți face un rezumat la început care să sintetizeze principalele lucruri pe care vrei să le dezbați în articol și apoi în subtitluri să incluzi tema abordată.

Cuvântul cheie

Tot articolul trebuie să fie sintetizat în jurul unui cuvânt cheie. Yoast este un plugin care te ajută în acest sens. Cu ajutorul lui adaugi cuvântul cheie și o mică descriere a articolului. În momentul când cineva caută în google cuvântul cheie menționat, ai șanse mari ca google să se gândească la tine. Descrierea articolului pe care o faci în Yoast va apărea sub titlul articolului tău și în câteva cuvinte poți convinge cititorul că site-ul tău cuprinde informațiile căutate de el.

Cuvântul cheie trebuie să se găsească în titluri, subtitluri, denumirea pozei, tag-uri, etc. În cât mai multe locuri pentru că acest lucru ajută articolul. Nu trebuie însă să-l folosim în locurile nepotrivite și îl includem în contextul potrivit.

Dacă știți și alte tehnici pe care nu le-am menționat, îmi puteți spune și mie! Sper să vă fi fost de folos acest articol

You may also like

6 comentarii

  1. Inca nu am inceput sa culeg informatii despre tehnicile SEO. Am citit cu atentie articolul tau pentru ca voi avea si eu nevoie de informatii pretioase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.