Produse primite în ultima comandă Zaful

Mă chinui de câteva luni bune să vă arăt ce mi-am luat de la Zaful. Am primit aceste ghete negre înainte de Crăciun și totuși m-am luat cu altele și am cam uitat de aceste poze și mai exact aceste produse. A venit și vremea lor și cu alte cuvinte sunt potrivite pentru această vreme ușor schimbătoare și călduță.

Chiar dacă mai sunt câteva zile mai reci, vremea dă semne de încălzire și termometrele arată creșteri vizibile. Pentru mine aceasta este perioada perfectă pentru o răceală. Cam în perioada asta când toată lumea începe să poarte tricouri, eu umblu cu buzunarul plin de șervețele. Deja îmi curge nasul și nici măcar nu am ieșit ieri din casă, răceala cred că îmi intră pe geam.

comanda-zafulComanda mea Zaful

Comanda mea Zaful a constat într-o pereche de ghete negre și o eșarfă. Îmi plac mult eșarfele și de cele mai multe ori nu știu să le port sau mai bine zis cum să le așez ca să stea frumos. Eu le pun așa cum îmi trece mie prin cap. M-am uitat și la tutoriale cu eșarfe. Era o fată care aceeași eșarfă o purta în 10-15 feluri și eu abia am fost în stare să o așez pe asta.zaful-review-min

Eșarfă – link

Geacă – no name

Blugi – Mango

Ghete – link

Ghetele m-au atras cel mai mult. Îmi doream o pereche de ghete negre care să fie comode și să le pot purta în mai multe combinații. Acestea sunt foarte practice și vin perfect după conturul piciorului. Chiar îmi dă impresia că îmi face piciorul mai mic. Are un toc gros și mic și asta le oferă o bună stabilitate și  eleganță în același timp. Lanțul care este pe post de accesoriu este tare simpatic și îmi place poziționarea lui și felul în care scoate toată gheata în evidență. Se închid cu un fermoar la spate și de fiecare dată mă cam chinui cu el pentru că trebuie să-mi bag bine piciorul în față. Greu, dar merge.

zaful-esarfaEșarfa are niște culori calde pe care eu le ador. Acesta a fost și motivul pentru care am ales-o. În ultimul timp m-am fixat pe maro și diverse nuanțe de maro, iar combinația cu un albastru fin, foarte șters, merge bine în combinație cu blugii. Așa cum am mai zis, nu prea port eșarfă și sunt convinsă că nu am făcut cea mai bună așezare în peisaj sau chiar asortare. Eu așa am ales să o port și m-am simțit tare confortabil.

La capete are niște franjuri. Pe mine nu m-au deranjat în nici un fel. Este o eșarfă lungă și lată care poate fi purtată și pe umeri în cazul în care sunteți puțin mai dezgolite.

De ce am ales Zaful?

Zaful este un site care îi ține locul cu brio vechiului SheIn. Îmi este dor de comenzile mele plasate pe SheIn și regret că nu au rezolvat problema lor cu livrarea coletelor către România. Zaful are o comandă minimă de 30$ și pentru o comandă ce depășește 30$ aveți transport gratuit. Chiar merită și suma propusă este foarte ok.

Coletul ajunge la poșta vamală. Dacă pe colet este trecută o valoare mai mică de 10$, atunci nu plătiți sigur nimic suplimentar. Dacă pe colet este trecut o sumă mai mare de 10$, atunci se plătește diferența de TVA. Niciodată nu am înțeles exact calculul. Totuși nu sunt sume de speriat. Chinezii știu că noi plătim la vamă și ei nu trec suma reală pe colet.

esarfa-zaful-minesarfa-marogeaca-maroghete-zaful-cu-accesoriusay-hello-zafulrokolla-in-leaganghete-zaful

 

You may also like

18 comentarii

  1. esarfa nu imi spune prea mult (eu le prefer ori foarte inchise, ori foarte colorate), dar ghete sunt superbe fara nicio exagerare. Sa le porti sanatoasa. E misto ca se potrivesc si la blugi, dar merg si la o rochie sau la o fusta.

  2. ghetele sunt super faine! esarfe am o mie, dar nu le port 😀 noua ne cer dovada platii la vama, deci n-are treaba ce trec chinezii pe colet 🙁

  3. Sunt frumoase ambele. Îmi place mult modelul eșarfei, poate fi folosită în multe moduri. Și eu a trebuit să mă uit la zeci de poze și clipuri până am învățat încă 2-3 moduri de a le folosi 😀 Practica face totul 😉

  4. Am gasit multe produse frumoase pe zaful.com, multe pereche din pantofi mi-au facut cu ochiul dar imi este teama ca nu nimeresc ma imea. Produsele alese sunt minunate, imi place esarfa foarte mult :).

  5. Buna, ati putea spune, va rog, care sunt totuși taxele vamale(sau ce taxe suplimentare ati fost nevoită sa achiți)si cum ati fost anunțată(sau de către cine)ca a ajuns coletul la posta ?

    1. In momentul in care oletul ajunge la posta, primesti aviz acasa. Cei de la posta locala te avizeaza o data si foarte rar de 2 ori. La posta vamala te suna daca trece prea mult timp si nu il ridici. Taxele se calculeaza pe loc. In mod normal coletele sub 10$ nu platesc nimic, coletele mai mari de 10$ se plateste diferenta de TVA. Nu stiu sa-ti zic exact calculul facut de ei pentru ca niciodata nu am inteles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.