Jurnal de vacanta – Lefkada (partea III)

Vacanța mea din Lefkada a fost foarte lungă și frumoasă și deși vara a cam trecut și nu cred că mai este nimeni interesat de o vacanță la mare vreau sa scriu despre experiența mea pentru că pe viitor cineva va avea nevoie de aceste informații iar acum îmi sunt proaspete în minte și sper să nu uit absolut nimic.

Cazare la Agios NikitaHotel Agios Nikitas-min

(camera din drepta sus cu prosoape albastre era camera mea)

Lefkada este o insulă din Grecia dar este șosea și nu este nevoie de feribot așa cum am trecut în Thassos. Anul trecut am fost în Thassos și inevitabil toate comparațiile le fac între aceste 2 insule iar la final am să vă spun care insulă mi-a plăcut mai mult.

Priveliste Agios Nikita-min

Colier – link

Noi am avut cazare în localitatea Agios Nikita, hotelul Agios Nikita. Este foarte ușor de reperat pentru că este printre primele hoteluri de la intrarea în stațiune. Hotelul este împărțit în clădiri cu 2-3 nivele și are o întindere măricică.

Agios Nikita

(colierul este unul dintre cele mai noi achiziții  îl găsiți aici)

Primirea personalului a fost excelentă. Am fost întâmpinați de o doamnă Nicoleta care mi-a dat impresia că este hotelul ei. Era foarte vorbăreață și foarte săritoare. Avea un copil de 8 luni și mi-a spus că respectă foarte mult copii așa că a avut o atenție specială pentru Criss. S-a oferit să îmi aducă un pat de bebeluși în cameră pe care am fost nevoită să îl refuz pentru că Criss doarme în patul ei dar acesta este lipit de patul meu și sunt convinsă că l-ar fi respins. Dimineața se interesa dacă nu are nevoie de lăptic, iaurt, etc și atunci când Criss a făcut febră și-a sunat medicul ei pediatru și i-a cerut ajutorul. Nu mai zic că a vrut să o roage pe mama ei să îmi facă supă să îi dau și că l-a pus pe tatăl ei să îmi cumpere pe o pudră pe care nici măcar nu a vrut să îmi ia bani. Nu credeam că mai există oameni atât de săritori. Am fost plăcut surprinsă.Colier banggood-min

Camera arăta foarte frumos și era perfectă pentru o cameră la mare. Era primitare și foarte aerisită. Acum că mă uit la poze realizez că nu este nimic special dar m-am simțit foarte bine. În fiecare zi erau schimbate prosoapele și îți făcea curat în cameră. Nu am nimic de reproșat la acest capitol.

Camera Agios Nikita-min

Micul dejun a fost inclus în preț și a fost același în fiecare zi. Aveai ce să îți alegi și cu siguranță nu te ridica-i flămând de la masă. Nu am făcut poze pentru că mi-a fost jenă. Nimeni nu stătea cu ochii pe tine așa că dacă vroiai să iți iei mânacarea în cameră nu era nici o problemă. Nu a avut nimeni vreo problemă dacă îți luai un sandviș cu tine. Totul era permis.

Plajele din Lefkada

 Am citit multe articole referitoare la plajele pe care le poți vizita și nu vreau să mai vorbesc eu despre fiecare în parte pentru că nu le-am vizitat pe toate dar vreau să vă povestesc despre câteva plaje.

Harta Lefkada-min

Plaja Kalamitsi este departe de șosea ca de altfel toate plajele. La cele mai multe plaje ajungi cu mașina sau cu barca. De la drumul principal am mers vreo 3-4 km pe un drum îngust pe care abia încăpeau 2 mașini. Drumul este plin de curbe dar priveliștea este foarte frumoasă. Îmi pare rău că nu am făcut poze de pe drum dar copilul nu m-a lăsat :P. Aproape de plajă găsiți o parcare fără plată unde încap câteva mașini și puțin mai jos este o parcare cu plată. Pentru 3 euro o poți lăsa toată ziua și am considerat că este mai safe așa. Eu una o recomand.Este un mic restaurant lângă parcare după care cobori pe plajă. Aceasta este relativ mică iar intrarea în apă se face printre 2 stânci. Trebuie să aveți grijă pentru că apa este mare chiar și la mal și dacă aveți ghinionul să prindeți valuri trebuie să aveți grijă la curenți. Această plajă avea șezlonguri și umbrele și parcă 2 șezlonguri și o umbrelă costa 6 euro.

Plaja Lefkada-min

Dacă vreți o plajă mai frumoasă și ceva mai spectaculoasă ca aceasta trebuie să mergeți la Magali Petra. Este foarte aproape de Kalamitsi și mai exact puteți ajunge pe ea mergând pe munte de la locul în care ați parcat mașina vreo 15-20 miute sau să mergeți pe plajă și să escaladați niște stânci. Am ales să o luăm pe plajă pentru că am condierat că este mai scurt. Faceți 10-15 minute de mers pe stânci și nu glumesc cu nimic când spun asta. Pentru noi a fost cam anevoios pentru că eu eram cu copilul în brațe iar soțul căra umbrelă, geanta de plajă, jucăriile copilului, umbrelă și geanta frigorifică. Toate acestea erau aproape indispensabile. Plaja nu este amenajată așa că aveți nevoie de umbrelă pentru că altfel nu rezistați prea mult pe plajă. Dacă vreți să stați o perioadă mai lungă de timp pe plajă trebuie să vă luați un sandiș, apă, bere și ce mai aveți nevoie pentru că pe plajă posibil să găsiți doar vânzători ambulanți care vând gogoși cu 3 euro. Plaja este frumoasă și ceva mai bună pentru copii. Aveți nevoie de pantofi pentru apă neaparat. Dacă pe plajă nisipul este compus din niște pietricele finuțe care nu te deranjează foarte mult în apă sunt ditamai pietrele care sunt incomode.

Plaja Kathisma este ușor de ajuns la ea dar tot cu mașina trebuie să mergeți.  Este una din cele mai mari plaje ca întindere pe care le-am văzut eu pe insulă. Găsiți aici atât parcări cu plată cât și fără sau mai sunt terase care au plaja lor și dacă faceți consumație nu mai trebuie să plătiți parcare. Această plajă seamănă foarte mult cu Magali Petra doar că este amenajată cu șezloguri și umbrele. Aveți aici și locuri în care puteți mânca. Acesta a fost singurul loc unde am găsit un restaurant gen plimbă tavă.

Plaja Agios Nikita-min

Plaja Agios Nikita era cea mai apropiată plajă și puteam merge pe jos la ea. Ca să ajungi la ea mergeai cam 15-20 minute pe jos și treceai pe la magazine și taverne. Era foarte plăcut drumul și nu mi se părea obositor. Poate puțin la întoarcere era mai anevoios. Plaja nu este amenajată așa că puteți merge cu prosopelul și umbrela din dotare. În prima zia când am ajuns era cam înorat și erau niște curenți foarte puternici dar în câteva zile s-a liniștit marea și a fost foarte frumos la plajă. În apă erau pietre mari dar puteau să intre și copiii.

Plaja Milos este o plajă superbă foarte aproape de Plaja Agios Nikita. De fapt pe plaja Agios Nikita vine o bărcuță care te duce la Plaja Milos pentru 3 euro de persoană și mergi cam 10 minute. Ai și posibilitatea să mergi pe jos dar nu ne-am încumetat nici unul din grup să facem o expediție de acest gen pentru că am înțeles că trebuie să mergi pe munte. Plaja nu este amenajată așa că trebuie să vă luați tot ce aveți nevoie. Eu aș spune că este una din cele mai deosebite plaje exceptând faptul că nu am ajuns pe plaja Egremini.

Pe această plajă apa este foarte limpede și dacă aruncați câțiva covrigei în apă veți vedea peștii cum vin să mănânce.

Recomandări utile:

  • să vă luați de acasă pantofi de apă pentru că veți avea nevoie cu siguranță.
  • Dacă aveți umbrele de soare acasă ar fi de preferat să le luați cu voi în vacanță sau dacă nu veți cumpăra de acolo cu siguranță. Oricând de mult v-ar place soarele nu aveți cum să stați prea mult timp în bătaia soarelui.
  • Dacă vreți să vedeți peștii cum se apropie de voi vă puteți lua ochelari de apă. Apă limpede am găsit doar pe Plaja Milos și Plaja Agios Nikita
  • O geantă frigorifică ar fi bună pentru plajele neamenajate

You may also like

13 comentarii

  1. Nu am fost in Grecia (inca), dar sper sa o fac curand. Este foarte frumoasa locatia, un loc placut ce pare chiar linistitor. Draguta privelistea din camera, pare simplu dar de bun gust. Ador colierul tau, vazusem ceva de genulla un magazin din Franta, insa pana sa ma hotarasc eu sa-l cumpar il luase deja altcineva 🙁

    1. Povestea continua si vreau sa povestesc si alte aspecte ale acestei vacante. Va urma si partea a patra si ma gandeam ca acolo mentionez raspunsul acesta dar ca sa-ti satsfac acum curiozitatea am sa raspund concred : Raspuns final Thassos si daca voi avea timp am sa argumentez punctual

  2. Si eu abia astept vacanta de vara viitoare.Tot Grecia vrem si noi.Eu una m-am indragostit insa noi cautam cu mese incluse.Am fost in Halkidiki si ne-a placut mult de tot.Abia astept urmatoarele tale impresii
    Pup

    1. Eu am venit foarte obosita din aceasta vacanta pentru ca in fiecare zi aveam cate ceva in plan si programari si a fost un fel de armata. Nu cred ca ne-ar fi ajutat daca am fi avut mese incluse. Pe de alta parte am mancat ceea ce ne-am dorit si m-am umflat de calamari si creveti asa ca trebuie sa iei in calcul si cat ai putea sa dai pe mese pentru ca este posibil sa te ajunga mai ieftini sa iti iei doar mic dejun si sa iti platesti mesele decat sa iti iei cu all inclusive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.