Cosmetice care au la baza uleiul de masline si ingrediente naturale

Tot mai multă lume este interesată de un stil de viață sănătos. Mâncarea să fie cât mai bio. În zilele noastre este foarte greu să faci asta dar nu imposibil. Un alt aspect extrem de important este stricat legat de îngrijirea pielii noastre și folosirea unor produse fără parabeni și din produse cât mai naturale. Chiar dacă pe termen scurt poate rezultatele nu se văd, în timp efectele sunt vizibile și atunci va fi prea târziu să mai putem repara ceva. Fie că este vorba de creme de față sau de corp, trebuie să avem grijă ce folosim.

Medi Care

 

 

Să vă povestesc cum am început eu să folosesc creme de corp regulat. Acum câțiva ani citeam o revistă în care dădea Cătălin Botezatu o replică care m-a marcat „o femeie care nu se dă cu cremă după ce iese din duș este nesimțită”. Nu rețin dacă aceste cuvinte erau întocmai dar cert este că m-au marcat și de atunci foarte rar mi se întâmplă să nu folosesc loțiune de corp după duș.

Folosesc de ceva timp câteva produse primite de la Stil Natural și am fost plăcut surprinsă să aflu despre că aceste produse au la bază uleiul de măsline și că nu au parabeni. Nu mai este un secret pentru nimeni că uleiul de măsline are multe beneficii și este foarte apreciat.

Sampon still natural

Astăzi vreau să vă vorbesc despre fiecare produs primit de la Stil Natural și să vă spun părerea mea sinceră despre ele. Primul produs pe care l-am testat a fost șamponul cu extract de salvie și frunze de măslin. La aplicare am folosit o cantitate mai mare de produs decât de obicei pentru că aveam impresia că nu face suficientă spumă. Mi-a plăcut mult faptul că părul meu s-a îngrășat mai greu față de obicei. Dacă până acum mă spălam pe cap la 2-3 zile, acum am ajuns să mă spăl cam la 4 zile. Eu am folosit o variantă travel size a șamponului și din cei 50 ml m-am spălat cam de 3-4 ori.

Crema de maini3

Crema de mâini este printre preferatele mele. A picat la fix pentru că cea veche s-a terminat de curând. Îmi place să o folosesc pentru că nu îmi lasă o peliculă grasă pe mâini, nu rămân lipicioase și hidratează foarte bine. Conținutul cremei este foarte interesant. Pe lângă uleiul de măsline se regăsește untul de shea și unt de măsline. Are un miros fin care nu persistă.

Shower cream

Gelul de duș scrub este potrivit pentru mine și îmi place să simt particulele provenite de la migdale. La prima vedere aș putea să spun că sunt mari dar pentru corp sunt perfecte. Nu sunt deloc agresive și este o senzație plăcută pe piele în contact cu gelul de duș. După folosire pielea rămâne hidratată iar mirosul dulceag de pară(parcă) nu persistă după folosire.

Gel de dus

Am folosit și gelul de duș în varianta simplă, adică fără scrub. Mirosul este asemănător și consistența este puțin mai lichidă față de scrub. Scrubul pare ușor gelatinos. Face o spumă bogată și hidratează la fel de bine iar mirosul nu persistă nici de această dată. Nu vreau să luați acest aspect ca pe un minus. Sunt multe persoane care nu suportă mirosurile de nici un fel și pentru ele am ținut să menționez acest aspect. Atâta timp cât îmi oferă curățare și hidratare eu mă declar mulțumită.

unt-de-corp-ulei-de-masline-si-maghiran-500x500

Untul de corp cu unt de shea și maghiran a fost printre cele mai folosite produse și a dispărut. L-a ascuns Cristina habar nu am pe unde. L-am căutat prin toată casă și nimic. Sigur o să dau de el atunci când voi căuta altceva. Mi se întâmplă frecvent. Aș putea să spun despre acest produs că are un miros foarte fin, aproape insesizabil. Hidratează bine și îmi place mult. Îl găsiți acum pe site la reduceri.

sapun still natural

Săpunul cu ulei de măsline și lavandă nu l-am folosit. Inițial am vrut să îl las la baie să mă spăl pe mâini pentru că are un miros plăcut dar eu folosesc săpun lichid și m-am dezobișnuit să mai folosesc săpun solid. Am citit pe etichetă că acesta este bun pentru față, păr și corp. Ar fi interesant să îl încerc pe păr. Am să revin cu noutăți.

Mostre Still natural

Am folosit crema de față și este waw! Cu siguranță am nevoie de varianta full size. Poate credeți că exagerez dar nu este deloc așa. Crema are o textură ușoară și intră repede în piele. Am rămas cu un miros fresh care dispare imediat și cu o piele hidratată pentru  perioadă lungă de timp. Mi-ar fi plăcut să aibă și un mic factor de protecție.

Produsele de la Stil Natural sunt produse în Grecia iar calitatea este testată și monitorizată la fiecare lot de producție. Acestea nu sunt testate pe animale și nu conțin parabeni! Dacă veți încerca un produs cu siguranță vă veți îndrăgosti și le veți încerca pe toate.

You may also like

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.