Nails story

Astăzi vreau să vă arăt unghiuțele. Duminică Criss împlinește 8 luni și am impresia că au trecut foarte repede dar uitându-mă în urmă au fost cele mai grele luni. Pe timpul zilei sunt într-o alertă maximă și ideea este că nu pot să fac tot ce îmi propun pentru că Gărgărița vrea în brațe, îi este somn, îi este foame, vrea joacă sau vrea un pampers nou. Cu alte cuvinte unghiile mi le-am făcut mai rar.

Ca să îmi fac unghiile liniștită trebuie să o culc și după asta îmi pot face de cap. Vorba vine … mai sunt treziri scurte. Aseară în jurul orei 12 m-am apucat să îmi fac manichiura și pedichiura. 

Mi-am propus ca această operațiune să o fac măcar o dată pe săptămână dar vom vedea.  Rezultatul arată cam așa și mă declar mulțumită parțial. 
Pedichiura este cea mai reușită. Culorile se potrivesc perfect și modelul arată foarte bine(nu este obligatoriu ca asta să fie și părerea voastră). 

Manichiura nu prea îmi place și cred că cel mai mult o strică rozul. Am folosit ultima ojă cumpărată de la Avon ( Sheer lilac) și ea mi-a stricat toată munca. Din câte îmi amintesc atunci când am ales culoarea pe unghiile tipei din catalog era un roz plăcut fără aceste sclipiri movulii. 
Vouă vă place rezultatul? Ce mi-a ieșit mai bine manichiura sau pedichiura!
Mă puteți și urmări pe
Facebook  Rokolla  …. (click pe nume)
Instagram Rokolla24  ….(click pe nume)
Pinterest  Rokollla …. (click pe nume)
Continue Reading

Produse consumate in Martie #3

Când m-am hotărât să scriu acest articol am zis că voi avea câteva produse dar s-au adunat.

Nu îmi place să arunc produse dar uneori nu am de ales. Cu ceva timp în urmă mi-am cumpărat 2 rujuri Farmasi pe care le-am folosit de 2 ori. Cred că rujurile erau vechi și nu se întindeau foarte bine pe buze. Le-am tot păstrat în cutia de cosmetice în speranța că le voi putea folosi dar … au ajuns la coșul de gunoi.

Am terminat și cel de-al doilea gel de duș spumă. Mi-a plăcut foarte mult și îmi doresc să găsesc și cu alte arome. Al doilea gel de duș este de la Body shop și găsiți aici părerea mea. Mă despart de deodorantul Balea Pink Flame și sinceră să fiu nu mi-a plăcut. Mirosul este plăcut doar că nu are aluminiu și ori cu el ori fără el este același lucru. Nu mă simt protejată absolut deloc. Crema abrazivă cu piersici de la Avon naturals mi-a plăcut dar în ciuda acestui fapt o foloseam destul de rar. O găsiți în broșurile Avon la 10 lei și este o cremă bunicică. Am început un review care sper să apară zilele astea.

M-am bucurat de noul săpun lichid Balea Purple Kisses. A fost foarte bun și l-am folosit cu plăcere. Într-un final am terminat și eu crema de mâini Yoghurt of Bulgaria. Nu știu de ce nu prea folosesc crema de mâini. În prezent nu mai am nici una și nici nu cred că îmi voi cumpăra prea recent una. Voi folosi loțiunea de corp. Apa de toaletă Yves Rocher a fost pe placul meu și am folosit-o all day. Este un parfum cu un miros subtil și plăcut. L-aș mai adăuga pe lista mea de cumpărături. Am terminat și crema de față Elixir 79 Yves Rocher. Mi-a plăcut această cremă care a fost suficient de hidratantă pentru tenul meu dar mi-a plăcut că lasă o peliculă grasă pe piele. În ceea ce privesc ridurile nu au dispărut și nu cred că există vreun produs care să facă minuni. Sunt de părere că este bine să folosești diverse produse ca să întârzii apariția lor pentru că o dată apărute doar cu bisturiul dispar.  Aș recumpăra produsul pentru că mi-a plăcut și vi-l recomand și vouă.

Produsul meu preferat al lunii martie a fost Apa de toaletă Yves Rocher.

Astea sunt produsele consumate de mine în luna martie! Care a fost produsul vostru preferat al lunii martie?

Mă puteți și urmări pe
Facebook  Rokolla  …. (click pe nume)
Instagram Rokolla24  ….(click pe nume)
Pinterest  Rokollla …. (click pe nume)

 

Continue Reading